Data publicării:

Dr. Vasi Rădulescu: Circulă încă un fake news despre vaccin. Efecte adverse la 3-5-10 ani după. Nu există aşa ceva

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Dr. Vasi Rădulescu demontează o ştire falsă cu privire la efectele adverse ale vaccinului împotriva COVID-19. 

"Câteva precizări utile:

1. Situația cu dozele „expirate” e așa: inițial s-a dat un termen de valabilitate strict, pentru că ARN-ul mesager e sensibilos din firea lui, dar producătorul a observat că vaccinul rezistă bine mai mult timp, iar prelungirea valabilității s-a făcut pe controale stricte și cu siguranță.

2. Mi-ar plăcea să existe o coerență între medici și să se respecte ghidurile și recomandările oficiale. Dacă unul îți zice ceva și altul altceva, automat ai o nebuloasă în cap și intri în standby.

3. Circulă încă o inepție cu efectele adverse la 3-5-10 ani de la vaccinare, cu cancere și leucemii (leucemia este tot un cancer, al sângelui, dar am pus separat ca să existe conștientizare a termenilor). Asta la tehnologiile ARNm, pentru că ADN modificat, pentru că genetică, pentru ca bau bau. Nu există așa ceva! ARNm își face treaba lui, apoi este dezintegrat de corp și la revedere. Nu are cum să schimbe ADN-ul, nu are cum să dea reacții la 500 de ani de la administrare", a scris Vasi Rădulescu pe Facebook. .

Dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF, a tras un semnal de alarmă cu privire la COVID-19 în cadrul dezbaterii "Anticorpii monoclonali- soluție în criza COVID-19", organizată de DC MEDIA GROUP. 

"Pe de o parte, avem această percepţie în opinia publică, mai ales în mediul rural, care consideră această boală drept o viroză banală. Această percepţie este cât se poate de clar formată ca urmare a informaţiilor false de pe toate canalele de comunicare, dar şi din cauza faptului că multe persoane dezvoltă forme uşoară. Această boală aduce o particularitate. Dacă prima săptămână este una de miere, să zicem, cu simptomatologie uşoară, formele severe se diferenţiază în a doua săptămână. Pacienţii preferă în prima săptămână să nu anunţe medicul de familie. De foarte multe ori se adresează în săptămâna a doua, când apar aspecte care trădează o evoluţie severă. Este momentul în care teoretic ar putea fi prea târziu şi în care noi, ca medici, nu putem decât să recomandăm internarea. 

Din păcate, nu în toate judeţele există acum proceduri care se referă la monitorizarea pacienţilor la domiciliu. Nu doar din punct de vedere clinic, fapt pe care îl fac medicii de familie. Ci din punct de vedere paraclinic, pentru că ar trebui să existe posibilitatea recoltării acestor pacienţi la domiciliu, prin intermediul unor laboratoare dedicate care să se deplaseze şi să ofere o imagine de ansamblu asupra stării pacienţilor. 

Să sperăm că la un moment dat vom avea aceste mecanisme declanşate şi că vom reuşi să limităm răspândirea pandemiei. Să sperăm că oamenii vor înţelege că nu vorbim despre o boală banală, ci despre o boală severă, care din păcate umple spitalele, secţiile de ATI şi creează aglomeraţie la morgă", a declarat Dr. Gindrovel Dumitra. 

VEZI COVID-19 nu e o simplă viroză! Atenție la simptome. Dr. Dumitra: Este momentul în care s-ar putea să fie prea TÂRZIU

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel