'Există această posibilitate (de a se amâna votul pe cererea DNA în cazul lui Tăriceanu - n.r.). În acest moment, Călin Popescu-Tăriceanu este prizonierul lui Liviu Dragnea din cauza problemelor sale personale şi, din păcate, ţine captivi inclusiv parlamentarii ALDE în această chestiune, ceea ce cu siguranţă nu este în interesul românilor şi al României, că pentru chestiuni de ordin personal să fie asigurată o majoritate parlamentară care nu mai este în acest moment sprijinită de români', a spus Dancă la Palatul Parlamentului.
Acesta a menţionat că Tăriceanu 'ar face foarte bine' să grăbească personal această procedură, pentru că dacă se consideră nevinovat, nu ar trebui să refuze să meargă în Justiţie, unde să se constate dacă este cazul sau nu de vreo faptă penală. Votul în Senat cu privire la cererea de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu va fi dat cel mai probabil în sesiunea următoare, care va începe în februarie 2019, potrivit unor surse politice. Sursele citate susţin că acest vot nu va putea fi dat în această lună, care este ultima din sesiunea parlamentară în curs, pentru că activitatea deputaţilor şi senatorilor va fi ocupată cu dezbaterea şi adoptarea legii bugetului de stat. Din acest motiv, votul pe cererea DNA care îl priveşte pe preşedintele Senatului va fi amânat pentru sesiunea următoare.
Votul, marți
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunţat că marţea viitoare senatorii jurişti vor da un vot cu privire la cererea de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul preşedintelui Camerei superioare, raportul urmând a fi depus la Biroul permanent imediat după dezbatere. După ce va fi adoptat, raportul Comisiei juridice urmează să intre în dezbatere şi să fie supus votului plenului Senatului. Tăriceanu a fost audiat deja în această comisie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video