Curtea Constituțională a respins o sesizare în acest sens din partea preşedinţiei în condiţiile în care partidele care au intrat în legislativ în urma alegerilor din 24 februarie nu au reuşit până acum să formeze o coaliţie majoritară, informează presa de peste Prut. Curtea a subliniat că pentru a propune un candidat la funcţia de premier, şeful statului trebuie să aibă, în primul rând, un partener de dialog instituţional în persoana preşedintelui parlamentului, ca reprezentant al forului legislativ, relevă Radio Chişinău. De asemenea, trebuie să fie alese organele care fac posibilă convocarea parlamentului în şedinţe, adică Biroul permanent şi preşedintele parlamentului, potrivit unui comunicat al Curţii.
'Lipsa organului care reprezintă parlamentul, pe de o parte, precum şi lipsa organelor care fac posibilă convocarea sesiunilor sale, pe de altă parte, îl împiedică pe preşedintele Republicii Moldova să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru. Circumstanţele în discuţie nu echivalează cu o respingere tacită sau cu o lipsă de susţinere a 'candidaturii propuse' pentru că această candidatură nici nu poate fi propusă', conform deciziei Curţii. În acelaşi timp, Curtea Constituţională a stabilit că Igor Dodon este obligat să consulte grupurile parlamentare în eventualitatea desemnării unui candidat la funcţia de premier.
Parlamentul de la Chişinău - constituit în urma alegerilor din 24 februarie - nu şi-a ales încă organele de conducere din cauza imposibilităţii formării unei coaliţii majoritare. Preşedintele Igor Dodon a avertizat din nou miercuri că parlamentul ar putea fi dizolvat la mijlocul lunii iunie, dacă până atunci nu vor fi constituite organele sale de conducere, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău. În noul legislativ au intrat Partidul Socialiştilor (prorus, proprezidenţial), cu 35 de mandate, Partidul Democrat (PD) - 30 de mandate, Blocul ACUM ( format din Partidul Acţiune şi Solidaritate - PAS - şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr - PPDA)- 26 de mandate şi Partidul Şor - 7 mandate. Trei mandate le-au revenit deputaţilor independenţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie