Dovezile sugerează că riscul de infectare la bordul aeronavelor este scăzut, susține instituția. Purtarea maștilor de către pasageri și echipaje va reduce riscul de transmitere care este deja mic, evitând în același timp scumpirea dramatică a biletelor de avion, pe care ar aduce-o măsurile de distanțare socială la bord.
„Siguranța pasagerilor și a echipajelor este primordială. Industria aviatică lucrează cu autoritățile și guvernele pentru a relua zborurile, în siguranță. Dovezile demostrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus. Vor fi luate măsuri suplimentare de protecție, cum ar fi purtarea maștilor de către pasageri și echipaje. Trebuie să oferim soluții care să inspire încredere pasagerilor că pot zbura în siguranță, păstrând totodată un cost accesibil al biletelor de zbor. Lipsa oricăreia dintre acestea nu va avea niciun beneficiu pe termen lung", a declarat Alexandre de Juniac, Directorul General și CEO al IATA.
Pe lângă mască, sunt propuse următoarele reguli temporare: Controlul temperaturii pasagerilor, echipajului și angajaților aeroporturilor; Implementarea unor proceduri de îmbarcare/ debarcare menite să reducă contactul cu alți pasageri sau cu echipajul; Limitarea deplasărilor în avion în timpul zborului; Dezinfectarea și igienizarea frecventă a aeronavelor; Proceduri simplificate de catering, pentru reducerea deplasarii echipajului și a interacțiunii cu pasagerii.
Atunci când vor fi eficiente și disponibile pe scară largă, testările COVID-19 sau pașapoartele de sănătate ar putea fi, de asemenea, incluse ca măsuri temporare de biosecuritate.
IATA nu acceptă impunerea măsurilor de distanțare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare