Prim-adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, are drept de vot în Consiliul Superior al Magistraturii. Decizia a fost luată cu majoritatea de voturi de membrii Consiliului, astfel că Daniel Morar poate participa la şedinţele Secţiei pentru procurori şi ale Plenului CSM, în caz de vacanţă a funcţiei de procuror general.
În şedinţa de marţi, Potrivit art. 7 alin (3) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 529/C/2007, "în perioada absenţei procurorului general sau a imposibilităţii exercitării funcţiei, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea, prim-adjunctul procurorului general îl înlocuieşte de drept în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate, iar în cazul absenţei acestuia sau al imposibilităţii exercitării funcţiei, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea, atribuţiile sunt exercitate de drept de adjunctul procurorului general", explică CSM, într-un comunicat de presă.
Având în vedere faptul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea calităţii pe care o deţine şi în scopul asigurării reprezentării la nivelul Consiliului, prin conducător, ca reprezentant al autorităţii judecătoreşti a Ministerului Public, Plenul CSM a apreciat că prim-adjunctul procurorului general poate participa la şedinţele Secţiei pentru procurori şi ale Plenului Consiliului, având aceleaşi atribuţii, competenţe şi interdicţii de a participa sau de a vota - art. 28, alin (2) din Legea 317/2004 - pe care le are procurorul general al României (membru de drept în Consiliu-n.r.).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)