"Îmi pare bine că pot să particip, măcar de la distanță, la această emisiune care, de fapt, nu este o emisiune, este un eveniment. Văzând promo-ul, astăzi, prezentat de către colegii noștri de la Realitatea, mi-am dat seama cât de puține astfel de lucruri care sunt consistente se mai întâmplă în piața media. Așa cum spunem de ceva vreme, e foarte greu să mai faci asta, adică să fii constructiv și să gândești. Din nefericire, și cred că o să fie una din temele discuției, în România se gândește din ce în ce mai puțin și nu doar la nivelul elitelor pe care le avem, dar, repet, și elitele noastre gândesc din ce în ce mai puțin, ci la nivelul fiecărei pături socio-profesionale domină spaima, domină frica, domină doar instinctele primare ceea ce nu poate să genereze nici entuziasm, nici idei", a declarat Cozmin Gușă, în cadrul unei intervenții telefonice.
De asemenea, consultantul politic a vorbit și despre o situație aparte a zileleor actuale: "Ne-am obișnuit cu toții să emitem unui public, ne-am obișnuit cu toții ca atunci când emitem idei, să fim contraziși, iar dacă nu suntem contraziși, să fim măcar băgați în seamă.
Asta nu prea se mai întâmplă din anumite motive. Sigur că unul dintre motivele principale e că elita generației active, cele câteva milioane de români plecați, formează, astăzi, diaspora noastră, o anumită emigrație care într-o mai mare sau mai mică măsură reușește să puncteze pe acolo pe unde este, dar nu mai reușește să genereze entuziasm la elitele rămase în țară, în a emite idei.
[citeste si]
Faptul că elitele se găsesc cu greu, se recunosc cu și mai multă greutate de către comunități sau administrație e datorită faptului că aceste elite sunt destul de timide în a emite, în principal, din cauza lipsei de recunoaștere. Pentru că, la fel cum scriitorii, poeții au nevoie de muze, la fel și oamenii care emit idei au nevoie de confirmare ori acest fapt nu se mai întâmplă într-o societate românească care rezistă greu la dictatura corporatistă, la acest postmodernism în care contează mai multe decât trebuie forma în fața fondului, într-o societate de consum care, în România, nu își găsește nici măcar contraponderea producției pentru că societatea capitalistă în care noi trăim astăzi sigur că este o societate de consum, dar, în țările solide, are contraponderea producției care asigură un echilibru pentru toți cei care fac strategii, conduc, creează în anumite civilizații de tip euroatlantic, pentru că la ele făceam referire", a adăugat Cozmin Gușă, în opinia căruia "la noi, această contrapondere a producției nu mai există".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare