Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis suspendarea cursurilor în învățământul preuniversitar de stat și privat în perioada 11-22 martie 2020, ca măsură de prevenție privind răspândirea COVID-19.
FSLI solicită Ministerului Educației și Cercetării ca în această perioadă toți angajații din educație să rămână acasă - personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic - așa cum se întâmplă și cu elevii. Nu credem că este benefică prezența cadrelor didactice, dar nici a personalului didactic auxiliar și a celui nedidactic în unitățile școlare, în condițiile în care și aceste persoane pot transmite virusul. Pe perioada suspendării cursurilor școlare, trebuie făcută dezinfecția spațiilor de învățământ de către cei care au această atribuție. În caz contrar, nu facem decât să umblăm cu jumătăți de măsură, ceea ce se va dovedi ineficient cu totul în această situație specială.
Federația noastră consideră că este oportun ca în acest context de alertă națională să fie suspendată orice activitate școlară sau extrașcolară, prin care părinții sau copiii sunt expuși spațiilor aglomerate. În acest sens considerăm că ar trebui amânată evaluarea psihosomatică pentru copiii, ai căror părinți solicită înscrierea la clasa pregătitoare, înainte de împlinirea vârstei de șase ani.
Cele mai bune soluții pentru recuperarea materiei corespunzătoare perioadei în care cursurile școlare sunt suspendate
FSLI consideră, de asemenea că Ministerul Educației și Cercetării trebuie să identifice cele mai bune soluții pentru recuperarea materiei corespunzătoare perioadei în care cursurile școlare sunt suspendate. O variantă ar fi ca în cadrul programului "Școala altfel" să fie recuperată materia școlară. Federația noastră își arată toată deschiderea pentru participarea la grupurile de lucru, alături de Ministerul Educației și Cercetării, prin care va fi conceput planul național de recuperare a materiei.
"Este o situație specială prin care trebuie să înțelegem necesitatea aplicării tuturor măsurilor care au fost luate de autorități, pentru siguranța noastră și a copiilor noștri. Consider că în această perioadă trebuie să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate, fără să generăm panică. Tocmai de aceea cred că atât elevii, cât și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic ar trebui să rămână acasă, în toată perioada în care a fost decisă suspendarea cursurilor școlare. Școlile trebuie închise pentru acțiuni de dezinfecție corespunzătoare! Cadrele didactice vor recupera activitatea, la fel și restul angajaților. Altfel ne jucăm de-a prevenția și riscăm sănătatea tuturor!", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general