Coronavirus: SUA, bilanț al deceselor în ultimele 24 de ore
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Statele Unite au deplâns 705 morţi suplimentare din cauza coronavirusului în 24 de ore, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins vineri, la orele 20.30 (sâmbătă, 00.30 GMT), notează AFP.

A fost cea de-a noua zi la rând când bilanţul cotidian coboară sub pragul de 1.000 de decese, chiar dacă Statele Unite rămân ţara cea mai îndoliată din lume cu peste 119.000 de morţi de COVID-19 în total şi 2,2 milioane de cazuri diagnosticate pe teritoriul său.

Ţara a cunoscut o revenire a coronavirusului în circa 20 de state. Pandemia s-a deplasat de la New York şi Nord-Est spre o largă zonă care acoperă sudul şi vestul SUA. Statul Florida a înregistrat vineri un nou record de cazuri de coronavirus cu 3.822 de persoane contaminate în 24 de ore, cifră minimizată de guvernatorului acestuia care susţine că majoritatea sunt tineri asimptomatici.

Temerile legate de revenirea bolii se concentrează, de asemenea, în jurul manifestaţiilor antirasiste care zguduie ţara de mai multe săptămâni şi reluarea mitingurilor de campanie ale preşedintelui Donald Trump, unul urmând să aibă loc sâmbătă în Oklahoma, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel