Coronavirus - China înregistrează mai multe infectări din import și doar 1 caz în țară
China a raportat marţi un singur nou caz de origine locală de contaminare cu coronavirus, dar şi 20 de cazuri importate de persoane care au intrat în ţară.
Singurul caz indigen a fost înregistrat la Wuhan, oraşul din centrul ţării unde pandemia a apărut la sfârşitul anului trecut, potrivit Ministerului Sănătăţii. Provincia Hubei şi Wuhan capitala acesteia au fost plasate la sfârşitul lui ianuarie în carantină, cu peste 50 de milioane de persoane izolate de lume.
După ce a numărat peste o mie de contaminări zilnice în februarie, China a afirmat săptămâna trecută că a "jugulat practic" virusul. Ţara se teme în prezent de revenirea COVID-19 prin intermediul vizitatorilor din străinătate.
Vizitatorii, în carantină
Oraşul Beijing a început de luni să plaseze vizitatorii din străinătate în carantină obligatorie de 14 zile în hoteluri prevăzute în acest scop. Excepţii sunt permise pentru minori, femei însărcinate sau persoane care trăiesc singure, autorizate să rămână izolate la domiciliu.
Din cele 20 de cazuri de contaminare anunţate marţi, nouă au fost constatate la Beijing şi trei la Shanghai. China a înregistrat până acum 143 de cazuri importate. Bilanţul victimelor s-a înrăutăţit, de asemenea, cu 13 morţi în ultimele 24 de ore, ridicând totalul la 3.226.
Boala este în prezent mai puţin răspândită în focarul său chinez decât în restul lumii: totalul mondial al deceselor a depăşit nivelul de 7.000 şi 145 de ţări au fost afectate, ridicând bilanţul infectărilor la peste 175.500 de cazuri, notează AFP, citată de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News