Primarul metropolei americane New York, Bill de Blasio, a anunţat duminică seara că va semna luni un decret prin care va sista servirea clienţilor în baruri, restaurante şi cafenele, cu excepţia vânzărilor la pachet, transmite AFP. Localurile de noapte, cinematografele, teatrele şi sălile de concert vor fi închise, scrie Agerpres.
Măsurile pentru limitarea răspândirii coronavirusului urmează să intre în vigoare marţi la ora 09:00, a precizat primarul celui mai mare oraş american.
Toate școlile au fost închise
Primarul anunţase deja ceva mai devreme, duminică, închiderea tuturor şcolilor începând de luni, până la 20 aprilie.
Sistemul de educaţie din New York este cel mai mare din Statele Unite, cuprinzând aproape 1800 de şcoli. Preşedintele consiliului municipal, Corey Johnson, şi principalul sindicat al personalului didactic, UFT, au făcut presiuni asupra lui de Blasio să ia măsuri similare celor din Italia sau Franţa, după ce districtele şcolare din Los Angeles, Seattle şi Washington, unde învaţă milioane de elevi, au închis şcolile înaintea New Yorkului. Primarul a insistat până la un anumit punct, avertizând că închiderea şcolilor va avea efecte în cascadă, mai grave decât transmiterea coronavirusului de către elevi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui