În perspectiva preluării de către Borrell a poziţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, şeful diplomaţiei române a subliniat angajamentul ferm al ţării noastre pentru consolidarea rolului Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), cât şi pentru o cooperare eficientă, cu obiectivul întăririi acţiunii UE ca actor global credibil şi angajat. El a evidenţiat necesitatea consolidării acţiunii UE prin promovarea activă a Politicii Europene de Vecinătate şi a procesului de extindere, arătând că rolul global al UE îşi poate atinge potenţialul doar printr-o coordonare, coerenţă şi complementaritate între Serviciul European de Acţiune Externă şi acţiunea statele membre, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe transmis AGERPRES. Cu prilejul convorbirii telefonice, Bogdan Aurescu a reliefat 'expertiza pe care România o deţine cu privire la evoluţiile din vecinătatea Uniunii (regiunea Balcanilor de Vest, zona Mării Negre, statele din cadrul Parteneriatului Estic, regiunea Asiei Centrale), exprimând disponibilitatea părţii române de continuare a utilizării acesteia în beneficiul Uniunii şi al partenerilor săi, în linie cu priorităţile urmărite cu succes pe durata mandatului ţării noastre la preşedinţia Consiliului UE'. În context, precizează sursa citată, ministrul român al Afacerilor Externe a arătat că România va continua să acorde şi în perioada următoare o atenţie deosebită consolidării perspectivei europene a Republicii Moldova şi a menţionat, în acest sens, convorbirea telefonică avută recent cu omologul său de la Chişinău, ocazie cu care a fost acceptată invitaţia acestuia de a efectua o vizita în Republica Moldova, în perioada imediat următoare. De asemenea, au fost apreciate excelentele relaţii dintre România şi Spania şi angajamentul pentru multilateralism, drept internaţional şi relaţia transatlantică. Totodată, demnitarul român a subliniat că pentru România participarea relevantă şi semnificativă a diplomaţilor săi în structurile SEAE, în special în funcţii de conducere în cadrul Serviciului, atât la Bruxelles, cât şi în delegaţiile UE, reprezintă o prioritate, solicitând din această perspectivă sprijinul viitorului Înalt Reprezentant pentru consolidarea acestei reprezentări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”