'Aceste alegeri sunt ca un buletin de analize asupra stării de sănătate a deciziei de vot. Trebuie să luăm măsuri urgente şi să fim atenţi la ceea ce îşi doresc oamenii de la noi. PSD trebuie să îşi schimbe comunicatorii, să fie pragmatic în analiza stării de fapt şi să analizeze, în acelaşi timp, implicarea fiecărui reprezentant.
Guvernarea este bună, dar în spaţiul public se fac greşeli de comunicare de la nivelul liderilor. Totodată, la nivel parlamentar, trebuie iniţiat urgent un dialog pentru o stângă unită, iar parteneriatul cu ALDE şi cu celelalte grupuri parlamentare trebuie atent susţinut pentru continuarea guvernării', a declarat liderul PSD Vâlcea.
Rădulescu a menţionat că intenţionează să facă o analiză atentă asupra rezultatelor obţinute de organizaţia judeţeană, PSD clasându-se pe locul doi în Vâlcea, după PNL. 'Se pare că valul de ură generală ne-a atins şi pe noi, în judeţul Vâlcea, diferenţa fiind de doar 0,78%, o diferenţă infimă, care nu este victoria lor, ci este beneficiul unei stări şi a unui decont naţional.
În următoarea perioadă şi noi, în judeţul Vâlcea, vom avea o analiză atentă. Îmi doresc ca PSD, dar şi fiecare dintre noi să avem capacitatea de a învăţa din acest semnal trimis de români şi, uniţi, să găsim calea pentru a le arăta oamenilor că PSD este singurul partid românesc care ţine cu adevărat la această ţară', a spus preşedintele PSD Vâlcea. Potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Vâlcea, Partidul Social Democrat a obţinut la alegerile europarlamentare 29,94% din voturile alegătorilor, în timp ce Partidul Naţional Liberal a obţinut 30,55% şi se situează pe primul loc în preferinţele votanţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva