Data publicării:

Congresul ALDE, sub semnul întrebării

Autor: Diana Popescu | Categorie: Politica
WhatsApp

La data de 21 aprilie 2017, are loc Congresul extraordinar al ALDE, iar a doua zi, respectiv la 22 aprilie 2017, cel ordinar, la Palatul Parlamentului, în urma deciziei luate de delegația permanentă a formațiunii la data de 19 martie 2017.

Copreședintele Călin Popescu-Tăriceanu a precizat, cu acea ocazie, că va candida pentru funcția de președinte al ALDE. Potrivit acestuia, congresul ordinar va avea două puncte importante pe ordinea de zi: dezbaterile politice și adoptarea unor documente, precum și alegeri pentru structurile de conducere la nivel național.

Conform unei declarații a lui Călin Popescu-Tăriceanu din 6 martie 2017, se dorește abandonarea formulei cu doi președinți ai partidului, și continuarea pe o formulă de conducere unică.

Până în acest moment nu și-a anunțat nimeni intenția de a candida pentru niciuna dintre funcțiile de conducere, nici măcar pentru cea de președinte.

Călin Popescu Tăriceanu, așteptat să fie validat șef unic al ALDE, nu și-a depus până la această oră candidatura, precizând că asteaptă "ultima clipă", adică vineri seara, pentru a face acest lucru. 

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților din România a fost fondat la 19 iunie 2015, când delegații participanți la Congresul extraordinar de fuziune dintre Partidul Liberal Reformator (PLR) și Partidul Conservator (PC) au votat, în unanimitate, programul politic al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), statutul ALDE și protocolul de fuziune al celor două partide, PLR și PC. 

La 26 martie 2017, Biroul Politic Central al ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii, Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel