Conducerea UDMR, ''consternată'' de o decizie a procurorilor DNA
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Conducerea Uniunii Democrate Maghiare din România s-a declarat ''consternată'' faţă de decizia procurorilor anticorupţie şi şi-a manifestat încrederea şi susţinerea viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Anna Horvath, după ce DNA a dispus urmărirea penală a acesteia pentru trafic de influenţă.

Uniunea Democrată Maghiară din România a aflat cu consternare faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o acţiune penală împotriva d-nei Horvath Anna, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca. Uniunea este solidară cu Anna Horvath şi îşi exprimă încrederea şi susţinerea faţă de viceprimarul Clujului, deoarece este vorba despre un politician care, timp de foarte mulţi ani, a activat în interesul comunităţii maghiare cu onestitate şi respect pentru litera legii, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, transmite Agerpres.

[citeste si]

UDMR a subliniat că aşteaptă finalizarea cât mai curând a anchetei organelor de justiţie şi şi-a manifestat încrederea fermă că rezultatul cercetării va demonstra nevinovăţia colegei lor.

Până atunci, însă, considerăm că prezumţia de nevinovăţie i se cuvine şi viceprimarului municipiului Cluj-Napoca. Totodată, considerăm că, într-un stat de drept, este de aşteptat ca în mass-media să nu fie promovate ipoteze care nu corespund realităţii. Astfel de practici încalcă principiile democraţiei, potrivit comunicatului UDMR.

Procurorii DNA au anunţat, marţi, că s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel