El a fost întrebat de un jurnalist ce efecte ar putea avea în privinţa dosarului său (privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman n.red.) o decizie care ar putea fi pronunţată vineri în acest sens de către CCR.
Bineînţeles că discuţia nu se poartă dacă ÎCCJ a acţionat legal sau nu, ci ce efecte ar putea avea...Ce efecte ar putea avea pentru mine? Că se reia procesul. Adică se reia toată această perioadă în care am stat până acum. Ce va face CCR-ul mâine? O să discutăm după... Eu, ştiţi bine, nu cred că a fost vreo excepţie, indiferent care au fost deciziile CCR, le-am respectat şi am comentat puţin, aproape deloc, despre ce a decis Curtea Constituţională. Au fost decizii care au dat câştig de cauză unora, altă dată altora, au acceptat, au respins, dar judecătorii CCR trebuie respectaţi şi toate deciziile trebuie respectate. Pentru noi e de nediscutat nerespectarea sau comentarea unor decizii ale CCR, aşa cum, din păcate, alţii, în frunte cu preşedintele României, nu le iau în seamă şi nu le respectă, a răspuns Dragnea.
VEZI ŞI Proces Dragnea. Ce le-a zis șeful PSD judecătorilor. Stenograme
Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, vineri, decizia asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.
Pe 10 aprilie, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, context în care acesta a afirmat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate.
Cristina Tarcea, replică pentru Iordache
În replică, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a arătat că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate.
Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.
VEZI ŞI Proces Liviu Dragnea. Ingrid Mocanu: "Puteau să-l scoată pe acolo. Nu au vrut"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024