Ludovic Orban este la primul termen al procesului care l-a eliminat din campania electorală pentru București. Acuzat că ar fi cerut ilegal bani pentru campania electorală, Ludovic Orban ar urma să ajungă la ÎCCJ la ora 11:00, potrivit Digi 24. Lui îi urmează Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat. Președintele Senatului este acuzat de mărturie mincinoasă cu privire la retrocedările în care erau implicaţi Paul al României şi Remus Truică. În acelați timp ajunge la Înalta Curte și Bogdan Olteanu. Fostul viceguvernator BNR află dacă i se va prelungi arestul la domicilu cu 30 de zile. Este acuzat de trafic de influență.
Și Gabriel Oprea ar urma să ajungă la ÎCCJ, în dosarul maşinii de lux cumpărate din fondurile operative ale DIPI.
Ceva mai târziu, la ÎCCJ ajunge Liviu Dragnea. La ora 19:00, președintele PSD și fosta sa soție ajung în fața instanței, într-un dosar al angajărilor fictive. Ședința e secretă. Se va discuta despre legalitatea probelor din dosar. Acest dosar e crucial pentru Dragnea.
La ÎCCJ, începe și procesul fostului ministru al Energiei, Constantin Niță, acesta fiind acuzat că ar fi cerut un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria Braşov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva