Comunitatea 'Temerarii' a ajuns între timp să numere peste 750 de tineri supravieţuitori ai cancerului, fiind cel mai mare astfel de grup din ţară. 'Sunt alături de Little People de mai bine de 5 ani, Gala de Crăciun se află acum la a XI-a ediţie. În fiecare an sărbătorim un an fără cancer şi arătăm lumii că se poate. Gala şi comunitatea temerarilor au început cu doar 3 membri, iar acum numără 775. Suntem cea mai mare comunitate de acest gen din toată Europa şi ne bucurăm foarte mult că aducem alături tineri care au trecut prin acelaşi fel de probleme', a spus Emanuel, un tânăr supravieţuitor al cancerului. Emanuel a fost diagnosticat cu cancer în 2010 şi i-a cunoscut pe membrii Asociaţiei Little People în Bucureşti, când se afla internat în secţia de Oncopediatrie. El a afirmat că întâlnirile de acest gen sunt foarte importante pentru copiii şi tinerii care au supravieţuit cancerului deoarece, întâlnind oameni care au suportat suferinţe similare, îşi pot împărtăşi experienţele, ceea ce îi ajută să treacă mai uşor peste ele.
Inspirație pentru ceilalți bolnavi
Tinerii discută despre cum a trecut fiecare peste tratament sau ce provocări au la şcoală, dar, simţindu-se în siguranţă unii cu alţii, abordează şi probleme mai delicate. 'Acest gen de comunitate îţi oferă posibilitatea să vorbeşti cu alţi supravieţuitori care au trecut, nu ştiu, prin probleme financiare sau discriminare în cadrul mediului şcolar, să îşi spună temerile şi fricile într-un mediu sigur, alături de alţii care au trecut prin aceeaşi experienţă. Avem mulţi supravieţuitori care în cadrul galei nu se tem să îşi arate capul gol sau operaţiile, se simt mult mai în largul lor, pot să danseze şi cu cârje. (...) Eu, când m-am alăturat Temerarilor, aveam întrebări, cum să intru într-o relaţie mai uşor, dacă şi când să spun viitoarei mele partenere că am avut cancer ... este mai uşor să discuţi cu oameni care îşi pun aceleaşi întrebări ca şi tine, care au avut aceleaşi experienţe', a mai spus Emanuel. Tinerii s-au aflat marţi şi alături de medicii care i-au tratat şi de membrii comunităţii care îi sprijină. 'Acest eveniment a crescut de la an la an, este o mare reuşită, pentru că primii temerari înregistraţi au fost la Cluj, erau 3, acum suntem aici, în acest hotel, unde sunt peste 300 de tineri supravieţuitori de cancer la acest eveniment. Ei sunt inspiraţia fiecărui copil care trece prin lupta grea împotriva cancerului. Unul dintre lucrurile cele mai importante este că se simt ca într-o mare familie, un loc în care cancerul nu este tabu', a spus Oana Rusu, manager în cadrul Asociaţiei Little People.
VEZI ȘI:
Tudor Giurgiu, revoltă pe Facebook: Ireal! Dați cu m**a
Elev din Capitală bătut de un grup de tineri. Motiv incredibil
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol