CJ Gorj, gest pentru minerii care au protestat la București
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Gorj le va acorda minerilor şi energeticienilor care au participat la marşul de 320 de kilometri pe traseul Rovinari- Bucureşti diplome de patriotism, a declarat miercuri preşedintele instituţiei, Ion Călinoiu.

Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc joi, la ora 18,00 şi vor participa atât membrii marşului, cât şi angajaţii Complexului Energetic Oltenia (CEO) care au recurs în lunile trecute la greva foamei pentru a semnala situaţia gravă în care se află compania.

'Le vom acorda o diplomă de patriotism pentru această idee naţională, energia fiind pentru noi, în viziunea noastră, nu numai a gorjenilor, una strategică, de interes naţional. Ai independenţă naţională, ai perspectivă de dezvoltare economică, iar oamenii aceştia s-au sacrificat efectiv realizând acest marş până la Bucureşti şi nu trebuie să îl lăsăm uitat, ci să îl menţinem mereu în actualitate (...) E treaba organizatorilor câte persoane vor veni, noi am lansat ideea, dar e treaba celor care care au organizat şi marşul să aducă oamenii. Sunt vreo 60 de persoane cei care au realizat marşul şi alte 22 care au fost în greva foamei', a spus Ion Călinoiu, citat de Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel