Data publicării:
Cioloș îi arată lui Orban punctul sensibil: Nu are majoritate în Parlament
Dacian Cioloș, liderul PLUS, a explicat într-o emisiune tv de ce Guvernul Orban este nevoit să apeleze la răspunderea guvernamentală pentru a trece niște legi.
Dacian Cioloș a vorbit la Realitatea Plus despre propunerea sa pentru un nou pact pe Educație pe care i l-a propus președintelui:
”Nu știu cât va putea fi aplicat acest proiect, fără susținere în Parlament. Nu există susținere în Parlament!”, a spus Cioloș.
”Există, probabil, negocieri, așa, picătură cu picătură. Din punctul meu de vedere nu are cum să guverneze PNL-ul cu PSD-ul care a dat peste cap economia și legile Justiției. Nu este majoritate nici cu ALDE, nici cu Pro România. Eu mă îndoiesc că susțin un proiect de reformare a României”, a completat el.
Denise Rifai, realiztoarea ”Legilor Puterii”, l-a întrebat dacă nu cumva nu are încredere în majoritatea din Parlament.
”Nu se pune problema dacă am sau nu am încredere. Ea nu există! De aceea este nevoit să vorbească Guvernul de angajarea răspunderii pe anumite legi” a replicat fostul premier Dacian Cioloș, în emisiunea de joi seara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News