Data actualizării:
Data publicării:

Chirurg, despre amânarea operațiilor: Vinovați sunt Șoșoacă și covidioții! Există un procent mic de năuci și printre cei din breasla noastră

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Șoșoacă
Șoșoacă

Un chirurg de la cel mai mare spital din județul Galați susține că decizia privind amânarea operațiilor va avea efecte foarte grave. Medicul gălățean vorbește despre pierderi colaterale și îi critică dur pe cei care au refuzat să se vaccineze.

Chirurgul Paul Ichim a anunțat că nu mai poate respecta programările privind intervențiile chirurgicale și consideră că situația este mai gravă decât în valurile precedente.

„Îmi cer scuze (un fel a spune) față de cei ce vor avea nevoie de intervenții chirurgicale, dar timp de 30 de zile, din cauza realității prin care trecem, nu-i putem rezolva decât pe cei care sunt urgențe. Înjurăturile va rog să le adresați celor ce nu s-au vaccinat și oamenilor de știință începând cu Șoșoacă. Îmi pare rău, mai ales pentru cei cu patologie oncologică, la care uneori evoluția se precipită și la care orice zi contează. După aproximarea noastră, situația riscă să se prelungească și să fie mult mai gravă decât ce a fost anul trecut”, a spus Ichim.

Medicul gălățean spune că este frustrat de situația creată și dă vina pe oamenii care nu s-au informat din surse sigure despre pandemie

„Îmi exprim și frustrarea acum deoarece m-am vaccinat ca să pot ajuta oamenii, asumându-mi absolut orice risc posibil, ca acum din cauza geniilor de tip Google, să stau să mă uit neputincios la pierderile colaterale, determinate de blocarea spitalelor de avalanșa covidioților. Toate națiile care s-au vaccinat la greu și care și-au dat drumul la economie și circulația cetățenilor, sunt imbecile, doar ăștia de la noi sunt "geniali". O să ne coste chestia asta rău tare”, a adăugat Paul Ichim.

În plus, specialistul gălățean crede că personalul medical nu avea voie să refuze vaccinarea

„Ca să nu fiu tot contrat, da există un procent mic de năuci și printre cei din breasla noastră. De mult trebuia făcut și la noi ca în Israel cu personalul medical și încheiată discuția. Observ că s-a trezit în poporul ăsta al nostru, o dorință arzătoare pentru libertate și democrație, doar că se manifestă în dorința de a fi idiot, nu în responsabilitatea socială a nu amenința viața altora”, a precizat chirurgul Paul Ichim.

Spitalele publice suspendă pentru 30 de zile operațiile și tratamentele care nu sunt urgente, a anunțat luni secretarul de stat Raed Arafat

„Suntem nevoiți să emitem un ordin de 30 de zile care prevede că, începând cu data emiterii acestuia, managerii spitalelor publice cu paturi dispun măsuri de suspendare a internărilor pentru operații și tratamente care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a declarat Raed Arafat.

Măsura nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate care au nevoie de controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice sau care necesită proceduri de dializă.

Fiecare caz este analizat de medicul care tratează bolnavul respectiv. Specialistul decide dacă operația poate fi amânată sau nu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel