Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Cea mai emoționantă poză cu Rodica Mitu. Astăzi ar fi împlinit 34 de ani / foto în articol
Autor: Anca Murgoci
Astăzi, jurnalista Rodica Mitu, colega noastră, ne mai zâmbește doar de pe coperțile cărții ei — „Dator cu o moarte”.
Iubea ziua ei de naștere. Fiecare zi de 7 iunie începea mereu la fel: „cu flori galbene, preferatele mele, și gesturi care m-au făcut să înțeleg că am reușit un lucru incredibil — să fiu înconjurată de oameni cu care am conexiuni autentice, oameni care mă iubesc și pe care îi iubesc, oameni care fac să fie simplu și când nu e deloc ușor, oameni cu care vorbesc în termenii speranței, naivității, îndoielii, empatiei, schimbării, veseliei, oameni care mă văd mult mai frumos decât aș putea eu vreodată. Iar asta e cea mai mare binecuvântare într-o societate nerăbdătoare să dea check-in și să bifeze categoriile «Adaugă o fotografie» sau «La ce te gândești».
Am înțeles că anul la finalul căruia ești viu e un an bun. Am învățat că nu e niciodată prea departe ceea ce cauți. Dacă ai curaj când nimic nu te indică spre o victorie, viața te răsplătește cu povești frumoase. Când nu mai ai speranță, ia credință de la mama ta, cea de care nu te desparți niciodată. Am înțeles că «împreună» e un cuvânt care face minuni. În «împreună» stă răspunsul. Și, uneori, răspunsul îl găsești într-un loc cu draperii galbene, loc pe care îl numești simplu: acasă”.
Este a doua aniversare fără Rodica. Acum, noul ei acasă este plin de flori galbene care nu se mai ofilesc niciodată.
Nu știu ce să mai scriu despre Rodica. Mi se pare că am scris atâtea lucruri și, totuși, niciodată suficient. Știu doar un lucru. Că nu este zi în care să nu ne gândim la ea. Și mai știu că moartea ei mi-a demonstrat că sintagma „nimeni nu este de neînlocuit” este falsă. Unii oameni chiar nu pot fi înlocuiți. Și nici uitați. O găsim peste tot. E suficient să-i deschidem cartea sau să-i citim interviurile.
Nimeni nu este de neînlocuit, atâta timp cât este un nimeni. Dar Rodica era totul.
Pot părea cuvinte mari și clișee, dar cine a cunoscut-o pe Rodica știe despre ce vorbesc. Iar cei care nu au apucat să-o cunoască au avut ghinion. Ar fi cunoscut divinitatea în adevăratul sens al cuvântului. Divinitatea aceea pe care nu o găsești aproape nicăieri. Liniștea discuțiilor noastre nu am mai găsit-o decât la discuțiile pe care le am cu preotul Vasile Ioana. În discuțiile cu ea, orice avea sens, orice avea explicație, orice avea iertare, orice avea soluție.
Și, pentru că, uneori cuvintele sunt de prisos și orice cuvânt pare că n-are niciun sens, închei cu poza aceasta care arată că și inima lui Ozzy este plină de dor:
Dar n-aș vrea să vă las triști, pentru că este ziua Rodicăi, iar ziua ei era doar cu zâmbete, mult tort, flori galbene și mare.
Așa că am să vă povestesc cum se perpelea Rodica atunci când și-a pierdut cățelul. Știți voi... cățelul — lumina ochilor etc. A dat fata noastră anunț la ziar: „Căţelul meu a dispărut astăzi, în jurul orei 8.00, în Medgidia, zona Nord, lângă biserică. Răspunde la numele Ozzy şi poartă un papion albastru închis. Vă rog mult, dacă l-a văzut cineva sau i s-a părut că l-a văzut, să-mi scrie. Ofer recompensă. Mulţumesc!”.
Plânsete... drame... etc., ca orice „mamă” de cățel.
După câteva ore... Rodi a noastră anunța: „UPDATE — L-am găsit!!! Mulţumesc mult tuturor!!!”
Dar unde credeți că era cățelul dispărut în tot acest timp? La etaj. Cu o cățelușă. Că doar de-aia avea papion. Să iasă la agățat.
„Emoţii? Am zis că vine sfârşitul lumii!”, povestea Rodica atunci când își amintea de momentul cu Ozzy, amorezul, care ieșise la agățat.
Rodi, te iubim. Și la mulți ani, în Raiul tău cu flori galbene!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
