Data publicării:
Medicii care respectă moralitatea pot ajunge chiar la închisoare. Expert: Etica este una, legislația este alta
Conf. univ. dr. Andrei Nanu, de la UMF "Carol Davila" București, care predă materia "Elemente juridice medicale și malpraxis", a vorbit despre diferența dintre legislația medicală și etica medicală, dar și unde apare problema în cazul activității desfășurate de doctori.
Subiecul a fost dezbătut în emisiunea "Academia de Sănătate", de la DCNews TV.
Acad. prof. dr. Irinel Popescu: În momentul de față, în serviciile de terapie intensivă din Occident se vorbește și despre ceea ce se cheamă quality of death (calitatea morții). Există această idee și nu e o idee nouă, ci una veche. Știu cazuri în care familiile pacienților au solicitat, la un moment dat, că e bine să meargă acasă, să moară în patul lui liniștit, în mijlocul familiei lui.
Asta ar fi una din situații, un exemplu, poate mai sunt și altele și de aici încolo a forțat nota cu siguranță afectează această quality of death. În loc ca omul să moară liniștit, un terapeut insistă. Ideea că un om trebuie să moară liniștită atunci când a venit acest moment rămâne. Și, încă o dată, nu e o idee nouă. A fost redefinită și am asistat personal la o situație în care într-un serviciu de terapie intensivă din Austria, la Spitalul AKH, șeful terapiei intensivă a explicat familiei că nu va intuba acel bolnav - le-a cerut acordul - deoarece crede că a-l intuba ar însemna să-i afecteze calitatea morții, a spus acest bolnav pleacă dintre noi, nu mai sunt șanse din punct de vedere medical și a-l intuba în acest moment înseamnă a-l chinui inutil.
"Medicul este total expus"
Conf. univ dr. Andrei Nanu: Ați mutat discuția din sfera legislației medicale în partea de etică medicală și este foarte important că ați făcut acest lucru, pentru că de mult încerc să arăt că există o diferență majoră între cele două. Etica medicală încearcă să găsească răspunsuri - cum ar fi bine, cum ar fi moral să procedăm în anumite situații - și discuția pe care ați inițiat-o sigur că poate continua și vin aici specialiști din diferite domenii încercând să găsească un răspuns. În final, etica asta încearcă să ne spună cum ar trebui ca medicul să procedeze într-o anume situație. Legislația ne spune însă cu totul și cu totul altceva. Legislația ne spune cum trebuie să procedeze medicul într-o anume situație, pentru că, dacă nu procedează conform legii. va răspunde juridic.
Cu alte cuvinte, există o relație de parteneriat între cele două. Normele legale își au izvorul, sursa, dacă doriți, în principiile etice moderne general recunoscute. Da, există și o diferență fundamentală între ele. Poate că din punct de vedere etic este într-un fel acceptată a se adopta o anumite atitudine, dar trebuie neapărat verificat dacă această acțiune este permisă de lege, pentru că, dacă nu, medicul este total expus.
Și sunt foarte multe situații în care norma etică aplicabilă unei situații și norma legală nu coincid, sunt opuse. Știm că, dacă nu facem acest act medical, pacientul va muri. Totuși, pacientul refuză actul medical și legea spune că, fără acceptul pacientului - să spunem că e un pacient cu care se poate discuta - actul medical nu poate fi efectuat. Cum procedăm? Dacă respectăm norma etică, încălcăm norma legală, ceea ce înseamnă răspundere juridică, civilă, disciplinară, unii spun chiar și penală, adică pedeapsa cu închisoare.
Și atunci sigur că e de preferat ca ceea ce fac medicii, activitatea medicilor, acțiunea medicilor să fie în concordanță cu normele, cerințele legale aplicabile. Ceea ce introduceți dumneavoastră în discuție este un un subiect care a fost abordat de nenumărate ori și sigur că trebuie să se ajungă la o concluzie.
Cine poate să formuleze această concluzie? Specialiștii, care pot să fie din domeniul medical, dar și din afara lui. Odată ce se ajunge la o concluzie, este necesar ca legiuitorul să preia această concluzie a discuției în plan etic, să o transforme în normă legală, pentru ca altfel există acest risc ca medicii să discute, eventual să ajungă la un consens din punct de vedere etic către o acțiune recomandată, fără să verifice dacă legea permite acea acțiune. Și de aici trebuie foarte, foarte multă grijă. Odată ce se va ajunge la un consens și legiuitorul va prelua concluzia și o va transforma într-o lege, atunci practica medicală este protejată și acționează conform legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News