Data actualizării:
Data publicării:

Ce simți după vaccinare. Reacțiile adverse sunt un semn al eficienței vaccinului

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Mulți dintre cei care se vaccinează pot dezvolta diferite reacții adverse. Platforma oficială dedicată vaccinării oferă asigurări că simptomele nu sunt un lucru neobișnuit.

Multe persoane sunt îngrijorate de ceea ce ar putea simți în urma vaccinului. Fie că este vorba de durere, amorțeală, iritație sau chiar reacții adverse, mulți dintre cei care vin să se imunizeze pot experimenta aceste situații. Pe platforma oficială dedicată vaccinării, sunt explicate simptomele care pot apărea după vaccinării și senzațiile des întâlnite după imunizare. 

„Veți simți înțepătura în sine, la fel cum ați simți la orice injecție. Ați putea avea un pic de durere în locul în care sunteți injectat.

Deși în majoritatea cazurilor nu se înregistrează reacții adverse, unele persoane pot dezvolta durere, roșeață și umflătură la locul injectării. Altele, ar putea avea simptome generale manifestate prin cefalee (durere de cap), febră, oboseală și dureri musculare. Nu intrați în panică. Acestea vor dispărea după câteva ore sau după o scurtă perioadă de timp. Pentru ameliorarea stării generale, puteți utiliza medicamente antitermice obișnuite. Păstrați legătura cu medicul de familie pentru a primi toate informațiile de care aveți nevoie”, este precizat pe platforma oficială.

Nu este nevoie de concediu medical

Persoanele care dezvoltă aceste simptome pot merge în continuare la serviciu. De altfel, nu este neobișnuit ca o persoană vaccinată să facă reacții adverse. 

„Puteți dezvolta unele reacții adverse. Apariția acestor reacții adverse reprezintă modul de manifestare a organismului față de vaccin. Înseamnă că vaccinul  funcționează, stimulează sistemul imunitar să producă anticorpii care vă vor proteja împotriva infecției cu noul tip de coronavirus. Oamenii reacționează diferit la vaccinuri. Unii au reacții adverse minime sau deloc, dar asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu ei. Vaccinul funcționează, doar corpul reacționează într-un mod diferit”, este explicația oficială de pe platformă. 

Reacții adverse după a doua doză

Posibilitatea ca o persoană să dezvolte reacții adverse este mai mare după cea de-a doua doză de vaccin. 

„Este posibil, având în vedere că după prima doză, vaccinul îți pregătește sistemul imunitar, iar după a doua doză corpul tău este deja pregătit să lupte cu virusul. Astfel, reactogenitatea vaccinului este mai crescută. Amintiți-vă că răspunsul organismului este un lucru bun și dovedește că vaccinul funcționează”, informează autoritățile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel