Data publicării:

Ce face Boris Johnson pentru consilierul său, acuzat că a încălcat regulile de izolare

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Consilierul lui Boris Johnson a încălcat regulile de izolare. Iată cum a reacționat premierul. 

Primul ministru britanic Boris Johnson l-a apărat pe consilierul său principal, Dominic Cummings, într-o conferinţă de presă susţinută duminică, sfidând apelurile de a-l demite pentru că a încălcat regulile de izolare impuse pentru a lupta împotriva noului coronavirus, relatează dpa, scrie Agerpres. 

După o discuţie detaliată cu Cummings, Johnson a spus că a ajuns la concluzia că acesta "a urmat instinctele oricărui tată şi oricărui părinte" şi "în orice privinţă, el a acţionat responsabil şi legal şi cu integritate".

Conferința de presă ținută de premier 

Prim-ministrul a ţinut conferinţa de presă ca răspuns la presiunile de a-l demite pe controversatul consilier venite nu numai din partea opoziţiei, ci şi din rândurile majorităţii sale conservatoare.

"Este o insultă faţă de sacrificiile făcute de poporul britanic faptul că Boris Johnson a ales să nu întreprindă nicio acţiune împotriva lui Dominic Cummings", a spus în replică pe Twitter Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, de opoziţie.

"Publicul va fi iertat pentru că a gândit că există o regulă pentru cel mai apropiat consilier al prim-ministrului şi alta pentru poporul britanic, a adăugat el.

Anterior, membri ai Partidului Conservator al lui Johnson s-au alăturat apelurilor de demitere a lui Cummings după relatări din ziarele duminicale care sugerau că acesta a încălcat restricţiile de călătorie de mai multe ori.

Furtună politică 

Cummings, în vârstă de 48 de ani, arhitectul campaniei pentru referendumul din 2016 care a dus la Brexit, se află în mijlocul unei furtuni politice, de când două ziare au dezvăluit vineri seară că a plecat la sfârşitul lunii martie cu soţia sa şi cu fiul lor la părinţii săi în Durham (400 km nord-est de Londra), în timp ce avea simptome de coronavirus.

Potrivit serviciilor premierului, Dominic Cummings a făcut călătoria deoarece avea nevoie de ajutor pentru a-şi îngriji fiul în timp ce soţia lui era bolnavă, iar familia a locuit într-o clădire separată a proprietăţii.

Un martor ocular citat de The Sunday Mirror şi The Observer a spus de asemenea că l-a văzut pe Cummings într-un cunoscut punct turistic aflat la circa 50 de kilometri de Durham pe 12 aprilie.

Consilierul a fost văzut din nou la Durham pe 19 aprilie, după ce se recuperase deja şi se întorsese la Londra, au scris The Guardian şi Mirror în ediţiile lor de duminică.

Poliţia locală a confirmat

Poliţia locală a confirmat că oficialul şi familia sa au vizitat proprietatea din Durham. La vremea respectivă, numai călătoriile esenţiale erau permise, pentru a reduce răspândirea noului coronavirus.

În situaţii similare s-au aflat şi alţi oficiali de rang înalt din Regatul Unit, care au demisionat recent.

Principalul consilier medical al guvernului scoţian Catherine Calderwood a demisionat după ce a ignorat propriile sfaturi şi a călătorit la o a doua reşedinţă într-o zonă rurală de pe coasta de est a Scoţiei.

Neil Ferguson, epidemiolog la Imperial College London, de asemenea şi-a dat demisia din funcţia de consultant al guvernului după ce a recunoscut că a încălcat regulile de izolare.

Guvernul britanic a fost ţinta criticilor de săptămâni întregi. Bilanţul deceselor în ţară a depăşit 36.000, făcând din Marea Britanie naţiunea cu cel mai mare număr de victime din Europa, scrie dpa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel