Mai întâi, au fost cu toții la Amsterdam, acolo unde Dragoș Bucur a avut mai multe filmări, iar acum, toată familia actorului se află pentru două luni în Irlanda, acolo unde acesta are un alt proiect important. Amândoi țin un jurnal de călătorie pe blogul lor și împărtășesc cu fanii tot ceea ce trăiesc departe de casă. De menționat este și faptul că Dana Nălbaru și Dragoș Bucur călătoresc peste tot cu o autorulotă care le-a devenit mai ceva ca o casă. Recent, cuplul și-a găsit și un apartament cochet în care să locuiască pe parcursul șederii în Irlanda, așa că au revenit cu mai multe detalii.
“In sfârșit ne-am liniștit, am găsit un apartament pe gustul nostru, adică unul care să aibă tot ce ne trebuie în bucătărie, curat și (fooarte important) parcare suficient de mare pentru autorulotă. Stăm la vreo 10 km de Belfast, la marginea unui orășel numit Holywood, chiar lângă un complex cu 2 restaurante cochete, un parc că în filme, piscină și spa, iar priveliștea pe care o avem din living este genul care te invită la un pahar de vin după ce adorm copiii. Problema e că cel puțin unul dintre copii nu prea doarme, Kadri iar a luat ceva de pe la vreun loc de joacă și după 2 zile de febră au început mucii și tusea… Asta e, stăm 2-3 zile cuminți, ne plimbăm cu bicicletele prin parc, îi dăm siropuri de tuse și amânăm iar excursia în Dublin…Azi am început munca și între poze, ploaie, machiaj, costume, ploaie, tuns și iar ploaie am stat la bârfă cu colegii mei actori români. Mâine am repetiții și “dialect coach”, adică mă învață să vorbesc engleză cu accent românesc:)), iar apoi merg să văd două apartamente pentru că încă stăm în casa noastră pe roți”, scrie Dragoș Bucur pe blogul său și al Danei Nălbaru, 5inaventura.wordpress.com.
“A durat ceva până am găsit un loc în care să stăm. Ofertele erau extrem de puține deoarece Belfastul e plin, dar plin ochi de oameni din industria filmului și nu pentru că e Dragoș al meu aici:)) ci pentru că sunt în desfășurare mai multe producții și numai Game Of Thrones cred că are câteva sute de oameni. Locul pe care l-am găsit e la vreo 20 de minute de oraș și arată ca în povești. Dragoș e mulțumit că am avut unde parca autorulota iar eu sunt mulțumită de utilități, liniște și peisaj. Fiecare cu ce-l doare. Azi am ieșit în grădina mare a castelului (apartamentul nostru e chiar lângă) și ne-a prins tare bine că am avut un loc liniștit și foarte curat atât de aproape. Kadri a răcit și tușește, nu e grav dar e foarte mârâit și îi intru cu greu în voie. Ieri am tras o fugă la un mall să iau copiilor niște jucării, nu am luat de acasă mare lucru și când nu putem ieși pe-afară caută să se joace, am mâncat un senviș și câte o brioșă la o cafenea până a venit Dragoș de la repetiții”, a notat și Dana Nălbaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă