Data actualizării:
Data publicării:

Cazul Irina Cristescu-Hector Bitar de la Penna. Tudorel Butoi, expert criminalist, citate șocante din dosar

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tribunalul București a decis ca fiica Irinei Cristescu și a lui Hector Bitar de la Penna să fie trimisă tatălui, în Mexic. Fetița are doar doi ani și a fost crescută în România de mamă și familia acesteia. Decizia este cu atât mai șocantă cu cât tatăl, nepotul miliardarului Carlos Slim, nu și-a luat un avocat în acest proces, a primit un avocat din oficiu, cu care nu a vorbit niciodată direct și nici nu s-a prezentat în România, în instanță pentru a-și cere dreptul de a crește el fetița, în Mexic. 

Familia Cristescu nu vrea să comunice pe acest subiect cu presa. Psihologul criminalist Tudorel Butoi, a fost întrebat, la Antena 3, cum a fost implicat în procesul dintre Irina Cristescu și Hector Bitar de la Penna.  "Implicația mea a fost în aceea că distinsul apărător al familiei Cristescu, domnul Zamfirescu, mi-a pus câteva întrebări în calitate de expert psiholog", a spus Tudorel Butoi, la Antena 3. Psihologul criminalist a precizat că i s-au pus la dispoziție materialele dosarului pentru a vedea dacă tatăl fetei, Hector Bitar de la Penna, din comportamentul și atitudinele care reies din documentele de la dosar, ar putea avea disfuncționalități comportamentale care ar putea genera o crimă.

E-mail trimis către Hector Bitar de la Penna de către tatăl său

În urma procedurilor realizate de expertul criminalist, acesta a identificat  "comportamente conflictual violente". Tudorel Butoi a argumentat această constatare citând un e-mail trimis de tatăl lui Hector Bitar de la Penna către acesta în 12 martie 2014: "Trebuie să acorzi prioritate corectării reacțiilor tale emoționale când nu ești de acord cu cineva sau ceva. Te manifești în mod exploziv, insultător și grosolan, rănești și jignești. Irina are dreptate cu faptul că nu mai este dispusă să accepte țipetele și grosolăniile tale, cu faptul că cere respect reciproc, că nu se simte apreciată prin faptul că nu primește atenție din partea ta și nu mi s-a părut foarte emoțional să spui am să mă blindez și am să o deportez. Oriunde în lume, hotărârea judecătorească ar fi în favoarea mamei. Asistăm aici la o chestiune caricaturală, prin care copilul este dat tatălui care prezintă violență necontrolată, comportament conflictual violent". 

Discuția lui Hector Bitar de la Penna cu un criminal, după cum spune expertul criminalist

Tudorel Butoi a precizat că expertiza se face numai pe dovezi și cu probe. Psihologul criminalist a subliniat că are rapoartele poliției din America, din Mexic, când au plecat, de pe un aeroport, declarații, transcripturi, transcripturi telefonice. Expertul psiholog a citit și un alt transcript de la dosar în care tatăl, Hector Bitar de la Penna, discută cu un criminal de profesie despre luarea fetiței: "Chestia este că trebuie să o luăm, să o răpim pe A. (n.r. numele fetiței) Putem s-o declarăm nebună (n.r. pe mamă), a spus criminalul. Eu nu o mai suport, spune soțul, e o un bolovan în viața mea. Intenția lor era să o declare nebună pe mamă și să o răpească pe fetiță". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel