Capitala, sub apă. Dispeceratul ISU, blocat de apeluri
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
inundatii
inundatii

Ploaia căzută, vineri seară, în Capitală, a produs inundarea mai multor străzi, precum și a mai multor stații de metrou. Apa, care măsoară câteva zeci de centimentri și care a pătruns în magazine, locuințe, instituții administrative, i-a determinat pe bucureșteni să sune la 112, blocând, în final, dispeceratul ISU.

Timp de 45 de minute, a plouat torențial în București. Străzile din centrul vechi al Capitalei, Piața Universității, dar și cele aflate în zonele periferice se află sub apă.

Stațiile de metrou, în special Piața Romană și Piața Universității, au fost inundate, de asemenea, circulația fiind întreruptă pentru o scurtă perioadă de timp.

Reprezentantul Apa Nova, Epsică Chiru, a declarat la România TV că, la început, s-a intervenit cu 20 de echipaje, însă, la momentul actual, 46 de echipaje se află pe teren pentru îndepărtarea apei în exces, în 18 zone din București.

Sala de sport de la Colegiu Sf. Sava, precum și subsolul clădirii prefecturii Ilfov au fost inundate. Și în zona Băncii Naționale, apa este destul de mare, la Biblioteca Națională, nivelul apei ajunsese până la prima treaptă, iar mașinile circulă cu greutate pe toate arterele din Capitală, în special în zona de Nord, pe șoseaua Petricani, și în sectorul 3

În sectoarele 2 și 5, aproximativ 50 de locuințe sunt inundate, a declarat Epsică Chiru, într-o intervenție în direct la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel