Data publicării:
Câți deținuți au ieșit din închisoare datorită noilor Coduri
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, vineri, la Congresul Avocaților 2014, că intrarea în vigoare a noilor Coduri a dus la eliberarea din arest a aproximativ o sută de deținuți, dintr-un total de 33.000.
Cazanciuc a mai spus că amnistia și grațierea pot fi soluții pentru degrevarea sistemului penitenciar, dar că o decizie în acest sens trebuie să aibă un suport popular important.
"Ministerul Justiției a dat un aviz negativ unui proiect de lege inițiat acum un an de zile. Amnistia, grațierea pot fi soluții pentru degrevarea sistemului penitenciar, dar o asemenea decizie trebuie să aibă un suport popular important. Suntem în momentul de față la un deficit de multe mii de locuri. Suntem cu un sistem penitenciar în care nu s-a investit de foarte mult timp, suntem la limita oricăror norme în ceea ce privește spațiile din sistemul penitenciar. Doar patru unități s-au construit după 1990, restul unităților sunt transformate din orice altceva, nu din penitenciare și atunci e foarte dificil să asiguri și custodierea și mai ales să încerci să faci reeducare", a declarat Cazanciuc, citat de Agerpres.
Ministrul a apreciat că posibile soluții pentru rezolvarea supraîncărcării din penitenciare pot fi investițiile și pedepsele alternative pe care instanțele pot să le aplice.
"Sper să putem demara anul acesta măcar construcția unui penitenciar. (...) Despre penitenciarul privat nu cred că putem vorbi în România. Putem vorbi eventual de o construcție în parteneriat public-privat a unui penitenciar. Este una dintre soluțiile de finanțare a unui nou penitenciar", a explicat el.
Despre eliberarea unor deținuți în urma intrării în vigoare a noilor coduri și care ar fi săvârșit noi fapte penale, Robert Cazanciuc a spus că numărul celor eliberați este mic și că pentru reeducarea lor este nevoie de investiții.
"După intrarea în vigoare a noilor coduri au fost eliberați foarte puțini deținuți, nu foarte mulți. Cred că discutăm în jur de o sută de deținuți care au fost eliberați dintr-un total de 33.000. Deci o cifră extrem de mică. Aceasta este problema noastră când încercăm să pledăm pentru investiții în sistemul penitenciar. Dacă noi nu avem condiții de reeducare în penitenciare, va fi foarte dificil ca mulți dintre ei să nu săvârșească din nou fapte penale. Practic, încercăm să investim într-o formă de educare pentru a diminua riscul săvârșirii de noi infracțiuni. Evident că acest risc nu poate fi eliminat. Se întâmplă peste tot în Europa, trebuie doar să încercăm să-l diminuăm", a subliniat Cazanciuc.
În legătură cu lipsa brățărilor de supraveghere, ministrul a arătat că MJ are un proces în derulare împreună cu MAI și că speră ca în scurt timp să se prezinte o soluție pentru această problemă.
Președintele Băsescu a declarat, vineri, prezent la același eveniment, că intrarea în vigoare a noilor coduri reprezintă un succes, chiar dacă Poliția încă nu are brățări electronice pentru a-i urmări prin satelit pe arestații la domiciliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News