"Cred că într-o democraţie cum este şi România, într-o demnocraţie parlamentară, opiniile politice ale cetăţenilor şi, bineînţeles că aici includ şi opiniile poltice ale parlamentarilor, iar în ce mă priveşte pe mine, în dubla calitate de senator şi de preşedinte al Senatului, nu pot să fie cenzurate de nimeni. Subliniez, am libertatea să-mi exprim punctul de vedere politic asupra funcţionării statului şi a instituţiilor din componenţa sa", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Senat.
Președintele Senatului a arătat că este vorba de libertatea de expresie, a opţiunilor politice şi declaraţiile sale nu constituie vreun amestec sau ingerinţă de orice fel.
"Este o declaraţie politică. Nu este vorba de imunitate, e vorba de libertatea de expresie şi libertatea opţiunilor politice şi aprecierilor politice, pe care în calitate de parlamentar am dreptul şi obligaţia să le fac. Aşa încât aceste declaraţii nu constituie în niciun fel vreun amestec sau vreo ingerinţă de orice fel. Aceste aprecieri le putem face cu toţii, le poate face presa, le pot face cetăţenii simpli şi le fac şi eu ori de câte ori consider necesar", a adăugat Tăriceanu.
Inspecția judiciară (IJ) a CSM a constatat că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adus atingere independenței justiției, prin declarațiile cu privire la faptul că avizarea începerii urmăririi penale a senatorului liberal Varujan Vosganian ar fi transformat România într-o "republică a procurorilor".
Inspecţia Judiciară: Călin Popescu Tăriceanu a adus atingere sistemului judiciar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului