"Nu este vorba de niciun scandal. Este vorba strict de o amânare legată de o mai bună organizare a Adunării Generale. Se prefigurează o competiţie în Sectorul 2, dar totul se desfăşoară în litera şi spiritul statutului şi colegialităţii din PNL. Probabil că cel mai târziu peste două-trei săptămâni va avea loc Adunarea Generală la Sectorul 2 şi lucrurile vor fi organizate inclusiv în ceea ce priveşte participanţii cu drept de vot la această adunare în cel mai strict spirit şi cea mai strictă literă a statutului", a afirmat Cristian Buşoi la sediul PNL Bucureşti.
"Cristian Popescu s-a luptat cu toată forţa împotriva PSD şi pe vremea dl Onţanu"
El a respins ideea de blat cu PSD la alegerile locale în cazul acestei organizaţii. "Candidatul nostru Cristian Popescu s-a luptat cu toată forţa împotriva PSD şi pe vremea dl Onţanu. (...) Chiar a fost unul dintre sectoare unde ne-am luptat cu toată puterea. (...) Toţi membrii PNL au luptat la alegerile locale, fiecare cât a fost însărcinat să o facă şi cât a avut puterea să o facă", a explicat Buşoi.
Întrebat de ce alegerile interne au fost amânate la PNL Sector 2, el a motivat că aici sunt foarte mulţi membri. "Vorbim de trei forţe politice echilibrate care au fuzionat - iniţial Forţa Civică şi PD, apoi PNL - şi pentru că numărul acesta mare de membri trebuie pus în acord cu regulamentul, cu statutul, treburi de organizare propriu-zisă. Nu avem nicio grabă. Adunările generale urmau a se desfăşura în a doua jumătate a lunii august - începutul lunii septembrie. Suntem conform calendarului, aşa încât după 10 septembrie să intrăm în bătălia electorală din luna decembrie, când vor avea alegerile parlamentare", a conchis Buşoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video