Biden îl asigură pe Netanyahu ca va apăra Israelul, în timp ce Hamas caută un nou lider
Președintele american Joe Biden l-a asigurat joi pe aliatul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu, că Statele Unite sunt "angajate" securității Israelului în fața "tuturor ameninţărilor din partea Iranului". În același timp, Hamas caută în structurile sale un înlocuitor pentru Haniyeh.
În cursul unei convorbiri telefonice între cei doi lideri, la care a participat şi vicepreşedinta Kamala Harris, preşedintele Biden a "insistat de asemenea asupra importanţei eforturilor în curs în vederea unei dezescaladări a tensiunilor în regiune", potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă.
"Preşedintele şi-a reafirmat angajamentul pentru securitatea Israelului împotriva tuturor ameninţărilor din partea Iranului, inclusiv din partea grupărilor teroriste care acţionează prin împuternicire, cum sunt Hamas, Hezbollah şi Houthi", a subliniat preşedinţia americană.
Joe Biden "a discutat despre eforturile de a sprijini apărarea Israelului împotriva ameninţărilor, între care cele provenite de la rachete balistice şi drone", ceea ce ar putea implica "noi desfăşurări de arme defensive americane", potrivit Casei Albe.
Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan a indicat anterior că Statele Unite sunt "implicate în eforturi intense" pentru a evita un conflict la scară largă în Orientul Mijlociu.
Hezbollah a anunţat joi seara că a lansat zeci de rachete asupra nordului Israelului, ca răspuns la o lovitură în care au fost ucişi patru sirieni în sudul Libanului, primul atac al grupării libaneze de la asasinarea unuia dintre liderii săi militari, Fuad Shukr, marţi seara, într-un atac atribuit Israelului.
Iranul şi aliaţii săi au avertizat că pregătesc răspunsul împotriva inamicului israelian după asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh, a cărui înmormântare a reunit mii de oameni la Teheran.
Cine îi va urma lui Haniyeh la conducerea Hamas?
Multe personalităţi politice palestiniene salută contribuţia în lupta pentru drepturile palestinienilor a celui care a fost prim-ministru în Gaza, dar locuitorii din teritoriilor ocupate sunt îngrijoraţi în privinţa viitorului. După aproape zece luni de război între Hamas şi Israel în Fâşia Gaza şi o escaladare între grupurile armate din sudul Libanului şi Israel, situaţia a ajuns într-un punct exploziv.
Nu se știe cine îi va urma lui Haniyeh. Adjunctul său, Saleh al-Arouri, a fost ucis pe 2 ianuarie într-un atac în suburbiile de sud ale capitalei libanez Beirut, atribuit Israelului.
În prezent se anticipează doi posibili succesori. Unul este Moussa Abou Marzouk, un înalt oficial al biroului politic, considerat apropiat de poziţiile lui Ismail Haniyeh. Mai moderat decât cei din aripa armată a Hamas, Marzouk pledează pentru acceptarea graniţelor din 1967 pentru un viitor stat palestinian, o poziţie controversată în cadrul mişcării. În anii 1990, Abou Marzouk a locuit în Statele Unite, unde a fost arestat, fiind acuzat că are legătură cu finanţarea aripii armate a Hamas. A locuit apoi în Iordania, Egipt şi Qatar. De asemenea, Marzouk a reprezentat Hamas în mai multe negocieri indirecte cu Israelul.
Un alt potenţial succesor este Khalil al-Haya, numărul doi în cadrul biroului politic al Hamas din Fâşia Gaza şi care îl cunoaşte bine pe şeful aripii armate a organizaţiei, Yahya Sinwar. În 2006, el a condus blocul parlamentar Hamas care tocmai ieşise victorios în alegerile legislative ce au degenerat în ciocniri armate cu mişcarea Fatah a preşedintelui Mahmoud Abbas. Un susţinător fervent al luptei armate, al-Haya şi-a pierdut câţiva membri ai familiei în timpul atacurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza din 2007.
Unii observatori au menţionat, de asemenea, numele lui Khaled Mechaal, predecesorul lui Haniyeh, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News