Traian Băsescu, care a deținut și funcția de ministru al Transporturilor în guvernele Petre Roman și Guvernul Theodor Stolojan, consideră că luarea celor două măsuri simultan poate fi comparată cu două trenuri în viteză care vin din direcții opuse, finalul fiind doar o tragedie fără niciun supraviețuitor.
"Domnilor mecanici, trageţi frîna trenurilor!
Reducerea consistentă a fiscalităţii simultan cu creşterea salariilor celor 1,2 milioane bugetari cu 10 la 25 la sută este ca şi cum două trenuri de călători venind din direcţii opuse, mergînd fiecare cu 80 km/h, sunt dirijate, din prostia celor din regulatorul de circulaţie (guvern), pe aceeaşi linie.
Dacă în ultima staţie mai dai şi de un impegat venit la serviciu beat criţă, care inconştient cere mărirea vitezei trenurilor la 120 km/h, aşa cum demagogul Dragnea cere şi creşterea salariului minim la 1200 lei de la 1 Ianuarie 2016, poţi fi sigur că vei vedea o tragedie din care nu scapă nici măcar un singur pasager al celor două trenuri.
Domnilor mecanici Cioloş, Dîncu, Borc, trageţi frîna trenurilor pe care nu le controlaţi sau coborîţi de pe locomotive înainte să puneţi maneta pe "toată viteza înainte"... spre dezastru", a scris, joi, pe Facebook, Traian Băsescu, încheind postarea cu un post scriptum: "Nu mă înjuraţi, este doar o părere."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a aflat cine era unul dintre călugării pe care Gigi Becali i-a adus la stadion. Nimeni nu-l mai recunoaște
- Zodia care va avea o săptămână nemaipomenită: primiți șansele necesare și sprijin
- Cum explică Sebastian Burduja proiectul tunelului de sub București. ”Îmi pare rău, nu iau autobuzul, nu iau metroul. Nu o să par altcineva decât cine sunt”
- Hadăr a fost filat timp de 10 ani. Ce a pățit cel care a venit să-i scoată aparatura de monitorizare din prize
- Horoscop Leu 13-19 mai 2024. Daniela Simulescu: Este momentul să ieșiți în față, să schimbați atitudinea. Cereți mai mult, dar atenție, de la voi, nu de la viață
- Atenție șoferi! Modificări în legea siguranței rutiere, intrate în vigoare. Amenzi mai mari, mai multe radare
- Modificări simple la micul dejun, prânz și cină pentru a scăpa de 1000 de calorii pe zi
- Ciolacu, anunț important pentru români. Când intrăm în Schengen terestru și scăpăm de vizele pentru SUA: Sunt convins
- Cele mai bune trasee de drumeție din Europa. Locul din România inclus pe lista CNN: Timpul încă se mișcă încet aici
- Incendiu la o hală de producție din Suceava. A fost emis mesaj Ro-Alert / video