AY.4.2, subvarianta mult mai contagioasă a tulpinei Delta, depistată și în Portugalia și Rusia
După ce Marea Britanie a anunțat că are infectări cu o nouă mutație a coronavirusului, derivată din Delta, cazuri de infectare au fost depistate și în Portugalia și Rusia.
În timp ce România se luptă cu valul patru provocat de tulpina Delta a coronavirusului, alte țări au o nouă amenințare. Este vorba despre o subvarianta mult mai contagioasă a tulpinei Delta. Anunțul îngrijorător a venit din Marea Britanie în urmă cu câteva zile. (Vezi AICI știrea). Ieri, Herman Berkovits, medicul lui Benjamin Netanyahu, spunea că și în Israel a fost depistat primul caz (Vezi AICI știrea), iar acum și Portugalia și Rusia anunță că au detectat infectări cu Delta PLUS.
Subvarianta AY.4.2, numită și Delta PLUS
Autorităţile sanitare ruse au anunţat joi descoperirea unor cazuri izolate de COVID-19 cu subvarianta variantei Delta mai contagioase a coronavirusului SARS-CoV-2, transmite Agerpres, citând Reuters.
Subvarianta AY.4.2 ar putea fi cu circa 10% mai contagioasă decât varianta Delta (în prezent dominantă) şi în final ar putea să o înlocuiască, dar probabil acest proces se va desfăşura lent, afirmă cercetătorul rus Kamil Khafizov. Vaccinurile sunt suficient de eficace împotriva acestei versiuni a virusului, care nu este chiar atât de diferită pentru a schimba în mod dramatic capacitatea de a ocoli anticorpii, explică acesta.
Şi imunologul rus Nikolai Kriucikov este de părere că Delta şi subvariantele acesteia vor rămâne dominante, iar în viitor s-ar putea adapta vaccinurilor anti-COVID, mai ales acolo unde rata vaccinării populaţiei este sub sau puţin peste 50%. Dar nu cred că va exista un salt revoluţionar, întrucât coronavirusul, la fel ca orice organism, are o limită evolutivă, iar saltul evolutiv deja s-a produs, anticipează acesta.
În Portugalia au fost depistate aproximativ 10 cazuri de infectare cu AY.4.2
Autorităţile din Portugalia au anunţat de asemenea joi detectarea în ultimele săptămâni a circa 10 cazuri de COVID-19 cu subvarianta AY.4.2, fără să constate o creştere exponenţială a infectărilor cu această subvariantă, originea epidemiologică a acelor cazuri fiind atribuită fluxului turistic dinspre Marea Britanie.
În Marea Britanie subvarianta AY.4.2 se află pe o curbă ascendentă şi a fost identificată în circa 6% din probele secvenţiate în săptămâna care a început din data de 27 septembrie. Dar ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid a estimat miercuri că nu sunt motive pentru a considera că această subvariantă presupune o ameninţare mai mare decât varianta Delta. Cu mai mult de 80% din populaţie vaccinată, dar fără să mai aplice niciun fel de restricţii antiepidemice, Marea Britanie înregistrează din nou o tendinţă în creştere a contaminărilor, înregistrând joi 52.009 noi cazuri de COVID-19, cel mai mare număr după 17 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News