„Este OK, nu a reacționat în niciun fel, se aștepta (să fie arestat, n.r.). (Starea lui, n.r.) e foarte bună. Este sănătos. Rămâne în carantină 21 de zile. Nu am stat să discutăm de regrete. Am fost să discutăm juridic ce urmează. Astăzi (marți, n.r.) o să îl ducă la instanță și cam atât. S-a odihnit, a dormit, citește. Citește ce cărți prinde. Citește foarte mult, istorie, geografie, politic. S-a apucat de citit. Nu s-a plâns de absolut nimic. A fost aseară singur în cameră. Astăzi (marți, n.r.) i-au mai intrat doi colegi și este OK", a declarat avocatul lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie.
Apărătorul a mai subliniat că fostul primar al Constanței i-a dictat un comunicat care va fi transmis presei după ce va fi redactat.
Radu Mazăre așteaptă să fie dus de la Penitenciarul Rahova la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanța să confirme mandatul de arestare preventivă dispus în dosarul Polaris. În acest dosar, Mazăre a fost condamnat în primă instanță la 9 ani și 10 luni de închisoare.
Fostul primar a fost plasat, în acest dosar, sub control judiciar, însă acesta a încălcat condițiile și a plecat în Madagascar, fiind emis mandat de arestare pe numele său. Potrivit procedurii, inculpatul trebuie prezentat în fața instanței pentru confirmarea mandatului.
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-și ispăși pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în alt dosar, cel al retrocedărilor, a fost escortat cu Poliția până la Penitenciarul Rahova.
Fostul edil a fost adus cu un avion de linie Tarom, aeronava având escală la Paris. Mazăre a fost plecat în Madagascar mai bine de un an, iar acolo a făcut demersuri, potrivit avocaților săi, pentru a obține azil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie