Augustin Zegrean vrea să fie senator PNL. Ce spune Robert Sighiartău
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, și-a manifestat intenția de a candida în această iarnă pentru o funcție de senator din partea PNL Bistrița-Năsăud, filială din rândurile căreia a făcut parte până în anul 2007.
Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că Zegrean a trimis o scrisoare de intenție în acest sens, dar că nu a semnat și o adeziune la partid.
"Vineri și-a depus intenția, scrisoarea. Nu a semnat adeziune la PNL, asta e interesant. Nu a semnat încă adeziunea. Trebuie să verific, a fost suspendat în perioada asta (cât a fost judecător la Curtea Constituțională — n.r.) și devine membru direct... trebuie să verific. Intenția și-a depus-o, dar adeziune nu a semnat. O să am o discuție cu dânsul", a spus Sighiartău.
Întrebat dacă o candidatură din partea lui Augustin Zegrean pentru PNL Bistrița-Năsăud ar avantaja filiala, actualul lider al organizației a preferat să nu se pronunțe înainte de a face un studiu sociologic.
Citește și: Bombă în politică! Augustin Zegrean, noul lider al PNL
"Nu avem niciun sondaj, niciun studiu sociologic, să vedem dacă ne avantajează sau nu. Și normal că domnul Zegrean are o notorietate mare la nivelul țării, dar încă nu știu dacă ne avantajează sau nu", a afirmat Robert Sighiartău.
Lista de candidați ai PNL Bistrița-Năsăud pentru alegerile parlamentare va fi stabilită în cursul săptămânii viitoare, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean.
Până la această dată, primul loc pe lista pentru Senat, care este și eligibil, era disputat între actualul senator Dorin Dobra și noul prim-vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, ambii provenind din vechiul PNL.
În luna iulie, Augustin Zegrean, susținea că nu a luat încă o decizie cu privire la posibilitatea de a reveni în politică, însă menționa că l-ar tenta să fie senator, dar nu și să intre într-o cursă electorală: "Ce voi face la toamnă, nu știu, poate mă plictisesc acasă și mă duc să fac politică, dar eu nu am fost membru PNL, nu am fost nici membru PCR", declara fostul președinte al CCR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News