Atac mafiot pe străzile oraşului Drobeta-Turnu Severin. O femeie a murit după ce a fost lovită cu toporul, pe stradă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
O femeie în vârstă de 45 ani din oraşul Drobeta-Turnu Severin a murit după ce a fost atacată pe stradă cu toporul de mai mulţi agresori.

Agresorii, care au reuşit să fugă, sunt căutați de polițiști, conform Mediafax. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au fost sesizaţi că, joi, în jurul orei 5.00, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, o femeie în vârstă de 45 de ani a fost atacată de una sau de mai multe persoane necunoscute, fiind lovită de mai multe ori cu un topor. În urma rănilor suferite femeia a murit, iar agresorii au reușit să fugă.

„Este înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, pentru comiterea infracțiunii de omor. S-a început urmărirea penală în cauză și s-a reținut faptul că, în data de 29 august 2019, în jurul orei 5.00, în timp ce se afla pe o alee ce face legătura între strada Orly și Bulevardul Mihai Viteazul, din Drobeta Turnu Severin, persoane necunoscute i-au aplicat multiple lovituri victimei care ulterior a și decedat. (...) Deocamdată, noi nu avem autori în cauză. Noi avem o victimă, care este decedată, urmând să efectuăm cercetări să stabilim cine este autorul faptei", a declarat Lavinia Şişman, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel