Asociaţia 'Mircea Ionescu-Quintus', lansată. Stoica: Nu e întâmplător
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
PNL
PNL
Asociaţia 'Mircea Ionescu-Quintus' a fost lansată, vineri, printr-un eveniment organizat la Parlament la care au participat, între alţii, preşedintele PNL, Ludovic Orban, foştii lideri liberali Valeriu Stoica şi Călin Popescu-Tăriceanu.

Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a afirmat că această iniţiativă trimite la ideea de unitate a liberalilor. 'E un eveniment festiv prin care se inaugurează această fundaţie Mircea Ionescu-Quintus. Ca orice moment festiv, există o încărcătură simbolică şi nu este întâmplător că s-a înfiinţat chiar în conjunctura actuală această fundaţie, pentru că eu cred că acest gest, această iniţiativă, trimite la ideea de unitate a liberalilor, idee care a fost slujită de Mircea Ionescu-Quintus, idee care în politica românească de peste un secol (...) a fost cea care a câştigat. (...) Ori de câte ori liberalii au fost uniţi au câştigat bătălia politică şi cred că mesajul înfiinţării acestei fundaţii şi mesajul pe care îl transmite peste timp Mircea Ionescu-Quintus este tocmai acesta: Dacă liberalii se unesc, dacă forţele politice de dreapta se unesc se poate câştiga bătălia politică care urmează, de fapt mai multe bătălii politice. (...) Fără unitatea liberalilor, fără unitatea forţelor de centru-dreapta, nu se va putea câştiga niciuna dintre bătăliile politice viitoare', a spus Stoica.

El a susţinut şi că forţele politice de stânga au nevoie de o reformă profundă. Între cei care au mai participat la eveniment s-au numărat şi fostul preşedinte Emil Constantinescu, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, preşedintele Consiliului ştiinţific al IICCMER, Dinu Zamfirescu, foştii copreşedinţi ai PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga şi alţi liberali. Cu ocazia evenimentului, soţia fostului senior liberal, Viorica Ionescu-Quintus, a transmis un mesaj, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel