Data publicării:

Armenia, vecina Iranului devastat de noul coronavirus, măsuri în plină pandemie de COVID-19 (Video)

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

E.S. Sergey Minasyan, ambasadorul Armeniei în România, a vorbit despre pandemia de COVID-19.

În contextul în care Armenia este vecină cu Iranul, stat devastat de noul coronavirus, aflat pe locul trei la numărul de infecții și morți după China și Italia, acesta a vorbit despre ce măsuri a luat țara sa în lupta cu pandemia.

Menționăm că până la redactarea prezentei știri, Armenia înregistrase 18 cazuri de COVID-19.

„Armenia e o țară vecină cu Iran. Din păcate, asistăm la faptul că există mii de cazuri de noul coronavirus în țara vecină. De aceea, Guvernul nostru, la începutul lunii martie, a decis să închidă granițele cu vecinii noștri din sud.

Din cauza unor circumstanțe politice și geopolitice avem de asemenea granițele închise cu vecinii noștri din Vest și Est, cu Turcia și Azerbaidjan.

Singura frontieră terestră care este încă activă este cu Georgia. (...) Avem persoane care provin în principal din Iran, care acum se află în carantină. Armenia, ca toate celelalte țări, încearcă să ia toate măsurile pentru a fi pregătită pentru aceste valuri de COVID-19. Cred că e posibil datorită situației geografice să nu fim în centrul răspândirii virusului, cel puțin în regiunea noastră. Dar, desigur, guvernul nostru face tot posibilul pentru a fi pregătit”, a declarat E.S. ambasadorul Minasyan, la DC News. Acesta a subliniat că gestionarea crizei depinde și de reacția societății care va trebui pregătită pentru asemenea provocări.

Excelența Sa a mai adăugat că Armenia a închis frontiera cu Iranul chiar și pentru comerț iar majoritatea armenilor s-au întors deja din țara vecină.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel