Tunelul fusese săpat din satul Ramiyeh, în sudul Libanului, către Israel şi a fost descoperit în ianuarie, a precizat armata. Hezbollah-ul intenţiona să se infiltreze în Israel, prin tunelul de atac, în comunităţile israeliene din apropierea graniţei în scopul de a produce pagube civililor, în cadrul planurilor sale de război, a afirmat armata israeliană într-un comunicat.
Armata a explicat că a distrus porţiunea de tunel de pe teritoriul libanez şi a scos din uz întreaga structură deversând materiale de umplutură. Luna trecută, militari ai misiunii ONU din Liban, UNIFIL, au confirmat că au fost descoperite trei tuneluri care duceau în Israel. UNIFIL monitorizează situaţia de la graniţa dintre Israel şi Liban.
Cele trei tuneluri încalcă o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care a pus capăt unui război din 2006 între Liban şi Israel, potrivit UNIFIL. Distrugerea tunelului marchează încheierea Operaţiunii Northern Shield, care a început pe 4 decembrie cu scopul declarat de a descoperi şi neutraliza tuneluri, pe care Israelul le consideră drept o încălcare a suveranităţii sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă