Data publicării:
Anticoncepționalele provoacă infertilitate temporară
Experții de la University of Copenhagen au realizat un studiu care a demonstrat că anticoncepționalele pot provoca infertilitate temporară.
Anticoncepționalele provoacă infertilitate temporară, iar femeile care vor să rămână însărcinate trebuie să înceteze luarea acestor pilule cu câteva luni înainte. Efectul a fost resimțit mai ales la femeile care au peste 30 de ani, scrie Daily Mail.
Potrivit specialiștilor, după administrarea anticoncepționalelor, sistemul de reproducere îmbătrânește mai repede și se reduce producția de ovule. Astfel, femeile ar trebui să meargă la ginecolog înainte de a-și dori să devină mame pentru ca acesta să estimeze când ar putea fi perioada fertilă. Cel mai probabil, perioada infertilă cauzată de anticoncepţionale să dureze între două luni şi un an de zile, în funcţie de pastilele utilizate. Specialiștii le recomandă femeilor care vor să devină mame efectuarea unui set de analize pre-concepţie.
Studiul a vizat 833 de femei, cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, care mergeau la o clinică de fertilizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News