Medicul Anthony Fauci a vorbit despre primele rezultate obținute în urma analizei variantei Omicron a coronavirusului. Imunologul susține că datele preliminare sunt încurajatoare, dar că este prea devreme pentru a determina dacă noua variantă este mai puțin mortală decât Delta.
Cu toate acestea, până acum semnalele sunt relativ încurajatoare în ceea ce privește dezvoltarea unor forme grave de boală. În mod clar, devine varianta dominantă în Africa de Sud”, a declarat Anthony Fauci pentru CNN, potrivit Realitatea.net.
Cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva noilor tulpini
În cadrul aceleiaşi intervenţii de la CNN, Fauci a vorbit și despre eficiența vaccinurilor anti-Covid, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari că acestea nu ar mai putea proteja împotriva tulpinilor noi ale SARS-CoV-2 care apar în ultima vreme.
Vaccinurile pe care le distribuim în acest moment sunt destinate virusului original, descoperit în Wuhan și cu toate acestea, în cazul variantei Delta, când ai un nivel de anticorpi înalt, acesta reușește să te protejeze, așa că avem o protecție înaltă în general atunci când suntem vaccinați, mai ales după doza booster., a declarat Antony Faucci.
Chiar și în cazul variantei Omicron, atunci când faci doza a treia, nivelul de anticorpi crește din nou și suntem încrezători că va fi un nivel de protecție și în cazul acestei variante., a mai spus imunologul.
Dr. Sorin Rugină, avertisment despre varianta Omicron. Simptomele apar după 24 de ore de la infectare
Primele simptome de boală în cazul infectării cu varianta Omicron apar după numai 24 de ore, arată informaţiile strânse de cercetători, faţă de cinci zile cât era perioada de incubație în cazul altor variante. Epidemiologul Sorin Rugină a vorbit la Antena 3 despre aceste noi descoperiri.
„Datele sunt date preliminare, dar pe zi ce trece ne edificăm tot mai mult asupra acestei tulpini. Este un fenomen pe care îl așteptam. Tulpina africană a mai circulat, nu știm dacă această nouă tulpină este continuarea celei vechi sau faptul că s-a selectat în zona Africii în perioada în care rata lor de vaccinare este foarte scăzută şi circulația este mai mare.", a spus medicul epidemiolog Sorin Rugină. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"