'Cu un ochi de nespecialist, am văzut armamentul prezentat de jurnaliştii britanici şi, la o primă vedere, iarăşi repet cu un ochi de nespecialist, nu par a fi arme de război. Par arme de vânătoare. În al doilea rând, este de invidiat norocul unor jurnalişti care filmează efectiv cu camera în faţă trei traficanţi mascaţi, despre care spun în principiu că le-au preluat telefoanele şi le-au încuiat în maşină, deşi iniţial nu aveau semnal la telefon. Nu excludem niciuna dintre variante. Am luat legătura cu partenerii noştri instituţionali, atât din serviciile de informaţii, cât şi din Poliţie. Ne vom face treaba în ceea ce priveşte această chestiune, dar nu excludem nici o tentativă de discreditare. Nu s-a dovedit nicăieri în vestul Europei unde au existat atentate, spre deosebire de România, că armamentul ar proveni vreodată din estul Europei', a afirmat Horodniceanu, la sediul DIICOT.
[citeste si]
El a precizat că procurorii nu au deschis deocamdată un dosar penal în acest caz, însă DIICOT va lua legătura cu partenerii săi instituţionali din străinătate. Procurorul-şef al DIICOT a adăugat că nu a avut, luni dimineaţa, discuţii cu cei de la serviciile de informaţii cu privire la un posibil trafic de armament în nordul României. 'Nu vă pot spune exact cum procedăm, pentru că nici nu aş vrea să mă fac portavocea Parchetului într-o perspectivă de informare a presupuşilor traficanţi', a spus Horodniceanu, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați