De profesie inginer, Vasile Moldovan a candidat pentru prima dată pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa ca independent, în anul 1996, dar primul mandat l-a obţinut în 2000, candidând din partea PD. Moldovan a pierdut şansa celui de-al treilea mandat de primar în 2008, când, în turul al doilea al alegerilor locale, a fost învins de actualul primar, social-democratul Ovidiu Creţu, iar de atunci este consilier local din partea PDL, respectiv PNL. Vasile Moldovan a fost candidatul PDL pentru funcţia de primar şi în anul 2012, obţinând al doilea număr de voturi după primarul în funcţie.
'M-am hotărât - nu uşor, fiţi convinşi - dar, dacă m-am hotărât, asta înseamnă că sunt un competitor care vrea să şi câştige. Nu sunt să favorizez, eventual, pe cineva din această poziţie, ci, odată pornit, oricine pleacă la bătălie doreşte să şi câştige. Cred şi sunt convins că bistriţenii aşteptau această opţiune a mea, pentru că în ultima vreme foarte mulţi m-au întrebat şi până în urmă cu câteva zile, când m-am hotărât, le spuneam că nu ştiu dacă mai e bine. Am apreciat că, solicitându-mă aşa mult şi dorind să particip din nou la aceste alegeri, e bine să accept candidatura din partea ALDE', a declarat Vasile Moldovan miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.
[citeste si]
Întrebat dacă îşi va da demisia din funcţia de consilier municipal, Vasile Moldovan a spus că va aştepta ca PNL să îi retragă sprijinul politic, deoarece el a fost ales pe lista PDL.
Candidatul ALDE a precizat că nu a semnat încă adeziunea la noul partid, acest lucru urmând să îl facă înainte de depunerea candidaturilor. Principalii contracandidaţi ai lui Vasile Moldovan la postul de primar al municipiului Bistriţa sunt actualul edil, Ovidiu Creţu, (PSD) şi actorul Adrian Titieni (PNL).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva