Data publicării:

Afterschool, decontat de stat. Legea, trimisă spre promulgare

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a vor primi tichete pentru plata serviciilor de tip afterscool, au decis parlamentarii. Potrivit legii, măsura urmează să fie introdusă începând cu anul școlar 2020-2021.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit legii, aprobată cu unanimitate de voturi de senatori., tichetele au scop exclusiv educaţional, sunt netransferabile altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui sau reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare copil în parte.

„Statul finanțeaza programul <Școala dupa școală> pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, ai căror parinți, reprezentanți legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea unui copil, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care solicită acest serviciu, prin tichete educaționale a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul <Școala dupa școală>”, se arată în lege.

Potrivit inițiatorilor, 26 de deputați PNL, măsura vine şi în sprijinul părinţilor activi şi îi încurajează pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă.

„Tichetul reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor”, se arăta în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel