Adina Florea, obligată de Instanța supremă să finalizeze ancheta în cazul Kovesi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Adina Florea trebuie să dea un verdict până la 1 aprilie. Foto cu caracter ilustrativ.
Adina Florea trebuie să dea un verdict până la 1 aprilie. Foto cu caracter ilustrativ.
Instanţa supremă o obligă pe Adina Florea să finalizeze până la 1 aprilie ancheta în cazul Kovesi.

Adina Florea, procuror la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, are termen până la 1 aprilie să finalizeze ancheta în dosarul în care a pus-o sub acuzare pe fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa, scrie Agerpres. 

Instanţa supremă a admis miercuri o contestaţie depusă de Kovesi, în prezent şef al Parchetului European, care susţine că Florea tergiversează de peste doi ani ancheta deschisă în decembrie 2018.

Decizie până la 1 aprilie 



În urma acestei hotărâri, Adina Florea trebuie să ia o decizie până la 1 aprilie în acest caz - fie o trimite pe Kovesi în judecată, fie o scoate de sub urmărire penală şi clasează dosarul.

"În temeiul art. 488 (6) alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Stabileşte termen la data de 1 aprilie 2021 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 4886 alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică procurorului de caz şi contestatoarei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2021", se arată în decizia Instanţei supreme.

Laura Codruţa Kovesi, pusă sub acuzare



În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România.

Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă, iar în aprilie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.

Judecătorul a explicat decizia



Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de "precizie, claritate şi de suport probator".

"Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine neîndeplinirea condiţiilor necesare începerii urmăririi penale 'in personam' şi punerii în mişcare a acţiunii penale (lipsă de claritate a acuzaţiilor, aspect ce echivalează cu inexistenţa notificării oficiale, existenţa unui caz de stingere sau împiedicare a exercitării acţiunii penale, lipsa probelor), nemotivarea ordonanţei prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, impunerea altor obligaţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege. Toate aceste vicii se subsumează unor condiţii de legalitate care, odată dovedite, fac inutilă analiza elementelor ce ţin de temeinicie", spunea magistratul în motivarea deciziei pronunţate pe 3 aprilie 2019.

Recent, Secţia pentru procurori a CSM a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a fi efectuate cercetări în legătură cu modul în care Adina Florea a dispus controlul judiciar în cazul Laurei Kovesi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel