Data publicării:

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009, va fi continuată şi în Anul Centenar al Patriarhiei Române.

În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional "Otopeni".

Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Şi în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române constituie, aşadar, atât o mărturie a unităţii ecleziale, cât şi o manifestare a bucuriei pascale împărtăşite cu ocazia marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel