Data actualizării:
Data publicării:

Zeci de certificate medico-legale, inclusiv pentru jandarmi

Autor: Dana Lascu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Doar în București, luni până la ora 15.00, IML emisese circa 60 de certificate medico-legate pentru persoane care au fost afectate de incidentele de la protestul diasporei de vineri, din Capitală. Alte câteva zeci de persoane au obținut astfel de certificate în alte orașe din țară, precum Cluj sau Brașov.

La Institutul Național de Medicină Legală din București, aproximativ 60 de persoane participante la mitingul de vineri, din Piaţa Victoriei, au solicitat certificate medico-legale luni până la ora 15.00, spun surse ale Agerpres.

După ora 15.00, însă, numărul solicitărilor a crescut, solicitanții fiind foarte mulți jandarmi, mai arată sursa citată.

Pe lângă documentele emise la București, însă, pe Facebook sunt zeci de persoane, din alte orașe ale țării, și-au postat certificatele medico-legale obținute în localitățile de reședință și-i îndeamnă pe toți cei răniți vineri să le urmeze exemplul.

Leziuni care necesită îngrijiri medicale

Pe multe dintre certificatele postate pe internet, medicii legiști evidențiază că solicitanții prezentau, printre altele, „leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire și zgâriere cu corpuri dure și prin lovire cu corp dur alungit” sau „leziuni traumatice care s-ar fi putut produce prin acțiunea unei substanțe iritane și corp dur”. 

Medicii legiști spun că cei care au un astfel de diagnostic au nevoie de îngrijiri medicale între 5 și 9 zile!

Procuratura Militară a făcut apel la protestatari, încă de ieri, să vină și să depună mărturie.

„Procurorii militari îi invită pe toţi care au participat la protestul Diasporei de vineri şi au fost răniţi sau pot furniza informaţii importante să se prezinte la Parchetul Militar Bucureşti, luni şi marţi, pe Strada George Georgescu 2, sector 4", arăta, într-un comunicat, Parchetul Militar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel