Data publicării:
Zeci de angajați de la Evidența Populației din Capitală, în izolare
Un număr de 70 de angajați ai Primăriei Capitalei, care lucrează la Evidența Populației, au intrat, de miercuri, în izolare la domiciliu, după cazul confirmat cu noul coronavirus, la o angajată a instituției.
Celor 70 de angajați trimiși în izolare la domiciliu li se vor face teste, iar la Primăria Capitalei a început deja dezinfecția spațiilor.
„Toate cele 70 de persoane angajate la birourile de evidență a populației au intrat de azi-dimineață (miercuri – n.r.) în izolare la domiciliu. Li se vor face testele necesare și procedăm deja la dezinfecția tuturor birourilor, holurilor, toaletelor, intrărilor din zona de Evidență a Populației", a declarat Primarul General.
Directorul de la Biroul de Evidență a Populației, va lucra de acasă.
„Va avea computer, aparat foto, ștampilă, registre, tot ceea ce este necesar pentru a elibera documentele care sunt urgențe. Nu se închide activitatea, dar se lucrează de la domiciliu, pentru protecția atât a cetățenilor, cât și a angajaților de la Biroul de Evidență a Populației", a declarat Gabriela Firea.
O femeie de 30 de ani, gravidă, a fost confirmată cu noul coronavirus, marți, aceasta fiind angajată a Primăriei Capitalei, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News