Data publicării:
Doi miniștri de Externe occidentali acuză dorința liderului de la Kremlin de "putinizare" a lumii. Vor să restabilească o pace justă și durabilă
Ministrul britanic de externe, David Lammy, și omologul său francez, Jean-Noel Barrot, s-au întâlnit vineri la Londra, marcând prima vizită oficială la acest nivel din partea unui șef al diplomației franceze în ultimii șase ani, pentru a reafirma angajamentul celor două ţări de a lupta împotriva "putinizării" lumii, informează EFE.
În discuţia cu omologul francez, ministrul britanic de externe a evidenţiat că relaţia dintre cele două ţări este "lungă şi rezistentă, caldă şi profundă", în pofida timpului care a trecut de la ultima întâlnire bilaterală la acest nivel, în 2018, în perioada în care executivul de la Londra era condus de premierul conservator Theresa May.
Potrivit declaraţiilor făcute presei chiar înainte de începerea întrevederii, întâlnirea subliniază "angajamentul guvernului laburist de a restabili (relaţiile) cu partenerii europeni".
La rândul său, Jean-Noel Barrot a apreciat că, "într-o perioadă în care lumea este lovită de revenirea brutalităţii, Franţa şi Regatul Unit stau alături pentru a apăra justiţia, dreptul internaţional şi pentru a fi actori pentru pace, apărarea multilateralismului şi securitate".
Ministrul francez a susţinut că cele două ţări au o mare dorinţă comună de a-şi aprofunda relaţiile bilaterale, în urma recentei călătorii a premierului britanic, Keir Starmer, la Paris pentru a participa la marcarea Zilei Armistiţiului.
Într-un articol comun publicat vineri pe site-ul de ştiri inews.co.uk, cei doi miniştri au declarat că Franţa şi Regatul Unit vor rezista "putinizării" lumii, pe care, în opinia lor, preşedintele rus Vladimir Putin vrea să o realizeze pentru a "rescrie ordinea internaţională".
"Regatul Unit şi Franţa nu îi vor permite să facă acest lucru. Împreună cu aliaţii noştri, vom face tot ce este necesar pentru a pune Ucraina în cea mai bună poziţie pentru a obţine o pace justă şi durabilă", au scris Lammy şi Barrot.
În articol este exprimată opinia că riscurile politicii externe a preşedintelui Putin nu afectează doar securitatea europeană, ci întreaga lume, deoarece urmăreşte să creeze precedentul că ţările îşi pot invada vecinii cu impunitate totală.
Ca o consecinţă a acestei "putinizări" globale, Coreea de Nord îşi sporeşte eforturile de destabilizare a Asiei, începând cu vecinul său sudic, iar Iranul tulbură Orientul Mijlociu prin aliaţii săi, refuzând în acelaşi timp să pună capăt programului său nuclear, se mai arată în articol, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News