Zalău, Jibou şi Cehu Silvaniei ies din carantină. Ce restricții rămân în vigoare
Zalău, Jibou şi Cehu Silvaniei ies din carantină. Decizia a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj.
Carantinarea zonală pentru Zalău, Jibou şi Cehu Silvaniei, valabilă până joi, 3 decembrie, nu va mai fi prelungită, potrivit unei decizii luate miercuri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj, transmite Agerpres.
CJSU a decis de asemenea instituirea unor restricţii care se vor aplica în continuare în cele trei oraşe şi în 14 comune în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID-19 este mai mare de 3 la mia de locuitori.
Restricții impuse de CJSU
Astfel, purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise şi deschise.
Organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.
Totodată, se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.)
Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, în interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. Nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri. Totodată, este interzisă circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00 - 5,00, cu anumite excepții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News